RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Procurorul Daniel Horodniceanu se întoarce la Iași: nu mai candidează pentru un nou mandat în fruntea DIICOT

Secţia pentru Procurori a CSM va discuta, vineri, o cererea a şefului DIICOT, Daniel Horodniceanu, de a reveni la Serviciul Teritorial Iaşi pe o funcţie de execuţie. Mandatul acestuia expiră în luna mai.

 

 

  

Daniel Horodniceanu a fost numit şef al DIICOT în urmă cu trei ani, având un singur mandat. Potrivit legii, Horodniceanu poate fi propus şi pentru al doilea mandat.

Pe ordinea de zi a Secţiei pentru procurori a CSM de vineri figurează “Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 4290/2018 privind cererea formulată de domnul DANIEL CONSTANTIN HORODNICEANU, procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism , prin care solicită continuarea activităţii pe o funcţie de execuţie la Serviciul teritorial Iaşi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la încetarea mandatului funcţiei de conducere deţinută”, scrie realitatea.net.

Mandatul lui Horodniceanu la conducerea DIICOT expiră în luna mai, e fiind numit în funcţie în urmă cu trei ani, la data de 19 mai. Anterior numirii, din 2012, a deţinut funcţia de procuror-şef în cadrul Serviciului Teritorial Iaşi al DIICOT. Recent au apărut informaţii conform cărora ar fi fost vizat într-un dosar DNA care a fost clasat. Daniel Horodniceanu a declarat, întrebat despre aceste informaţii, că a cerut Direcţiei Naţionale Anticorupţie să studieze acest dosar, el spunând că ar fi fost normal să fie anunţat.

Sursa: reporteris.ro

Related posts

Tarifele RCA ar putea să urce semnificativ

Redacția

Poliția eficientă: Hoț prins și prejudiciu recuperat în totalitate

Teona Gherasim

Prins în trafic în timp ce conducea fără permis un moped neînmatriculat

Redacția
Încarcă...