Lucrări de mântuială executate de firma care a câștigat licitația privind realizarea de îmbrăcăminți bituminoase pe străzile și parcările din cartierele din oraș. Angajații firmei care a câștigat licitația au continuat să aplice amorsa peste pământ, în timp ce pregătesc turnarea stratului de asfalt. Cel care a sesizat acest lucru este cetățeanul Sorin Olariu.
Cele relatate s-au petrecut pe strada Camil Petrescu. Cetățeanul revoltat a blocat cu mașina personală utilajul firmei care împroșca amorsă pe strada plină de mizerie.
“Așa ceva nu se poate. Mă aflam prin zonă când am văzut cum se execută lucrarea. Nu interesează pe nimeni ce fac ei aici. Cred că totul este sub oblăduirea autorităților. Gata cu aceste fapte. Nu ne mai prostiți domnule primar. S-a terminat cu hoții și cu bandiții, s-a terminat cu șpaga“, susține Sorin Olariu.
Cetățeanul nu vrea să rămână doar cu declarațiile. El solicită procurorilor să se autosesizeze și să ia măsurile care se impun.
“Pe această cale doresc ca cei din Procuratură, măcar odată în viață, văd că nu reușesc să se trezească, să se autosesizeze, că eu i-am sesizat și tot degeaba, să facă o expertiză pe această stradă să vadă modul cum s-a lucrat. Să vadă unde și cum s-au dus banii, și nu numai atât, să se impute acești bani celor care au greșit“, mai susține Olariu.
Reprezentantul societății Enviro SRL nu a avut nimic de spus în fața acuzelor care i-au fost aduse, asta deși muncitorii pe care îi supervizează nu sunt la prima abatere. Atunci când au fost realizate lucrări asemănătoare pe strada din fața Liceului Nicolae Iorga, norul de praf scos de utilajul ce curăța strada a afectat unitatea de învățământ și a comercianților din piață.
Contactat telefonic pe marginea acestui subiect, viceprimarul Vasile Axinte a susținut că nu știe nimic, și că va merge să vadă dacă acest lucru se confirmă, lucru pe care se pare că nu l-a mai făcut.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


