NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Uncategorized

Procurori: Gabriel Oprea a avut de trei ori mai multe coloane oficiale decât preşedintele Iohannis: 1.607 în 10 luni


Ministrul Gabriel Oprea a avut, în 10 luni, 1.607 deplasări cu coloană oficială, la instituţii publice şi la destinaţii private, în timp ce primul ministru a avut 814 deplasări, iar preşedintele a avut 580 de deplasări, PICCJ urmând să facă cercetări în cazul vicepremierului pentru abuz în serviciu.

 

Dosarul privind accidentul din 20 octombrie în care a murit poliţistul Bogdan Gigină, în timp ce însoţea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea, a fost declinat de la Parchetul Tribunalului Bucureşti la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie întrucât se impune efectuarea de cercetări pentru abuz în serviciu privind folosirea coloanelor oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne de către Oprea, potrivit PICCJ.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au arătat, în ordonanţa de declinare, că în urma verificării registrelor de evidenţă a delegaţiilor s-a constatat că, în perioada 2 ianuarie – 21 octombrie, ministrul Afacerilor Interne a avut 1.607 deplasări cu coloană oficială, „atât la instituţii publice, cât şi la destinaţii private”.

Raportat la deplasările cu coloană oficială ale ministrului Gabriel Oprea, preşedintele Klaus Iohannis a avut 580 de deplasări, iar premierul – 814, conform proceselor verbale din 2 noiembrie.

„Faţă de cele expuse mai sus, în cauză se impune efectuarea de cercetări şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin.1 C.p., privitor la modul de constituire şi folosire a coloanelor oficiale ale Ministrului Afacerilor Interne. Întrucât beneficiarul deplasărilor în cauză a fost Ministrul Afacerilor Interne Gabriel Oprea, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, se mai arată în documentul citat.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au dispus, printr-o ordonanţă din 3 noiembrie, declinarea în favoarea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a cauzei privind accidentul din 20 octombrie, în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină, care deschidea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.

Citeste articolul integral pe Gandul.info

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

loading...
Advertisements

Related posts

Cum se mănâncă stridiile și care este băutura potrivită la o asemenea masă

Redacția

Veste bună! Se dă pământ gratuit dacă vrei să începi o afacere în domeniul agricol

Redacția

Cutremur în Vrancea, în această dimineaţă

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site