RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Probleme la Te-Rox Prod! Angajații sunt trimiși în șomaj tehnic, după o săptămână în concediu fără plată

Situație grea pentru angajații Te-Rox Prod SRL Pașcani. Aceștia au intrat în șomaj tehnic timp de o săptămână, după ce în prealabil au mai stat șapte zile în concediu fără plată.Situația ar putea fi repetată în preajma Sărbătorilor Pascale.

Angajații au fost informați încă de acum trei săptămâni de zile despre această posibilitate. Angajatorul local a încercat să trimită în șomaj tehnic angajații pentru o perioadă de timp mai mare, dar nu există o asemenea facilitate la acest moment, garantată de stat.

Motivele pentru care s-a luat această decizie nu sunt cunoscute în clar, fie că vorbim de probleme de ordin organizatoric sau de cele de pe piața de profil. Te-Rox Prod are în jur de 900 de angajați, pe cele trei societăți, din care în jur de 600 la nivel local.

Potrivit www.zf.ro, într-un articol din luna noiembrie 2020, Doina Cepalis a vândut grupul Te-Rox Prod din Paşcani suedezilor de la Holmbergs, grup în spatele căruia se află fondul de investiţii FSN Capital.

  

„Am vândut tot pachetul de acţiuni până la urmă. Grupul Holmbergs, în spatele căruia se află fondul de investiţii FSN Capital, dorea să se extindă în zonă, mai exact dorea o platformă industrială în România. Eu iniţial voiam să vând un pachet minoritar, dar în timpul procesului, mai exact în due diligence, cumpărătorul a văzut că noi avem toată logistica şi avem totul bine pus la punct şi a dorit să cumpere între­gul business“, a spus Doina Cepalis.

Grupul din Paş­cani care pro­du­ce huse şi sis­te­me de siguranţă pen­tru scaunele auto pentru copii are trei fabrici, afa­ceri cumulate de 30 mil. euro şi circa 900 de salariaţi.

Holmbergs are ac­tivităţi în pro­duc­ţia de sisteme de siguranţă pen­tru scaunele auto de copii şi a avut afa­ceri de 325 de mi­lioane de coroa­ne suedeze (peste 30 mil. euro) în 2017 (cele mai re­cen­te date). Pen­tru acest an e esti­ma­tă o dublare la 740 de milioane de co­roa­ne su­e­deze (peste 70 mil. euro). Gru­pul Holmbergs are o istorie de 80 de ani şi, la fel ca şi Te-Rox, e prezent cu produsele sale (peste 13 milioane de scaune auto pentru copii) peste tot în lume.

Am încercat să discutăm cu Doina Cepalis, dar aceasta nu a răspuns mesajului transmis pentru a accepta o discuție. Vom reveni cu amănunte!

Related posts

Guvernul a tăiat aproape 89% din banii alocați Bisericii pentru anul 2021

Redacția

Un muncitor a fost filmat în timp ce urinează într-un container dintr-o fabrică de bere din China. Sortimentul se vinde și în România!

Redacția

Fiscul porneşte tăvălugul popririlor pe pensii. Exemple de datorii pentru care pot fi blocate conturile

Redacția
Încarcă...