News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Primul termen în dosarul Perla Neagră: Dumitru Pantazi citat în calitate de inculpat pentru fapte de corupție!

Judecătorii Tribunalului Iași au fixat primul termen în judecarea fondului din dosarul penal în care primarul Dumitru Pantazi este acuzat de fapte de corupție alături de alți funcționari publici. Pe 9 iunie de la ora 10.30 edilul șef este așteptat de judecători pentru a lua cunoștință de rechizitoriul întocmit de procurorii DNA.

 

În acest dosar, primarul este învinuit că ar fi favorizat societatea comercială Perla Neagră SRL care a construit o clădire pe o suprafață de teren concesionată de la Primărie. Procurorii au constatat că edilul șef a eliberat autorizația de construcție pentru această clădire fără a ține seama de prevederile procesului verbal de adjudecare a licitației prin care s-a atribuit acea suprafață de teren către Perla Neagră SRL. Practic, în documentul rezultat în urma licitației se prevedea una, iar în autorizația de construcție, alta.

  

Primarul Dumitru Pantazi este acuzat că ar fi avut la cunoștință aceste modificări, mai ales că a făcut parte și din comisia de licitație, procesul verbal al acesteia fiind semnat și de către el. Ancheta DNA vine ca urmare a unei plângeri formulate de către Aurel Mingiuc, din Iași, proprietarul unor spații comerciale din zona vale, învecinate cu cel reclamat.

Din actele ridicate de procurorii DNA de la Primăria municipiului Pașcani reiese că, deși concesionarea terenului s-a făcut cu aprobarea unei construcții care să ocupe doar 70% din teren, în autorizația de construcție eliberată de către primarul Dumitru Pantazi, gradul de ocupare era de 100%.

Mai mult, și soluția tehnică a fost schimbată. Dacă în urma licitației s-a aprobat ca această construcție să fie făcută din lemn, la eliberarea autorizației de construcție s-a aprobat să fie făcută din cărămidă.

De altfel, aici insistă cel mai mult procurorii DNA. Aceștia au constatat din acte, că cererea pentru eliberarea autorizației de construcție a intrat în Primărie însoțită de un proiect pe lemn, iar la eliberare avea un proiect pe cărămidă. Asta deși, cea din urmă soluție tehnică nu a fost înregistrată ca fiind intrată în Primărie.

Dumitru Pantazi a explicat procurorilor DNA, când a fost întrebat cum de s-a ajuns la această situație, că nu-și aduce aminte și că este posibil ca cineva să fi intrat în biroul său și să fi înlocuit documentele. Ca să fie convingător, în decembrie 2015 a dat dispoziție să-i fie înlocuit butucul de la încuietoarea biroului său.

Licitația a fost organizată pe timpul mandatului lui Crăciunescu, iar predarea amplasamentului s-a făcut în data de 7.05.2012. Autorizația de construcție a fost eliberată în data de 11.02.2013, ea fiind semnată de primarul Dumitru Pantazi.

Menționăm că în acest dosar mai sunt implicați trei funcționari publici printre care și fostul secretar al municipiului.

Related posts

Măsuri luate față de tinerii din Todirești, care au tâlhărit un bătrân

Redacția

Bărbat depistat de jandarmi în timp ce aborda eleve pentru videochat in parcarea unui liceu. Acesta avea asupra lui substanțe interzise

Redacția

Scandalul camerei web de la „Socola“: dosar penal pentru violarea vieţii private

Redacția
Încarcă...