RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primii pași pentru Centura Podu Iloaiei: A fost scos la licitație Studiul de Fezabilitate

Centura Podu Iloaiei, de 4 kilometri, în jurul orașului Podu Iloaiei, din județul Iași prinde contur. Documentația a fost realizată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, instituție ce a publicat anunțul de participare pentru realizarea Studiului de Fezabilitate pentru Centura ocolitoare a orașului Podu Iloaiei. Șoseaua va ocoli tocmai cea mai aglomerată zonă de pe drumul european DE 583

Prin centura Podu Iloaiei, traficul rutier de pe cea mai aglomerată șosea din județul Iași ar urma să fie deviat pe o rută ocolitoare. Astfel, de la DE 583, de la intrarea în Podu Iloaiei, până la ieșirea spre Budăi, se va putea circula pe o variantă ocolitoare cu 4 benzi. Șoseaua va fi realizată cu fonduri de la bugetul de stat, proiectul urmând a fi gestionat prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași.

Primii pași pentru Centura Podu Iloaiei: A publicat anunțul de participare pentru realizarea Studiului de Fezabilitate

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a publicat anunțul de participare pentru realizarea Studiului de Fezabilitate pentru Centura ocolitoare a orașului Podu Iloaiei.

„Așa cum anunțam în luna iulie, am solicitat Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași un calendar concret privind implementarea acestui obiectiv. Vestea bună este că a fost publicat anunțul de participare pentru realizarea studiului de fezabilitate, cu termen de depunere a ofertelor până la 17.10.2022, urmând ca la finalul anului să fie încheiată etapa de evaluare, iar la începutul lui 2023 să fie semnat contractul pentru servicii de proiectare a SF-ului. Durata de elaborare a studiului de fezabilitate este estimată la 5 luni și anume iunie 2023, urmând etapa de avizare și de obținere a indicatorilor tehnico-economici în octombrie 2023“, a declarat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.

  

Vom scăpa de „dopul“ de la Podu Iloaiei

Centura ocolitoare a orașului Podu Iloaiei „se va înțepa“ în DE 583 în dreptul fabricii Symmetrica din Podu Iloaiei spre stânga, va traversa zona Bahluiului și va ieși în dreptul satului Budăi, din nou, pe drumul european.

Această rută ocolitoare va completa proiectul autostrăzii A8.

În luna februarie 2022, președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a prezentat problema traficului de la Podu Iloaiei secretarului de Stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, și a Directorului Direcției Tehnice a CNAIR, Gabriel Budescu și DRDP Iași și-a luat atunci angajamentul să realizeze studiul de fezabilitate.

„Evident, e lesne de înțeles cât de important este ca acest calendar să fie respectat, iar șoseaua de centură să fie construită cu prioritate. Vorbim deja de peste șase ani de ambuteiajele de pe DN 28 care blochează efectiv zona orașului Podu Iloaiei și paralizează traficul. Până când vom ajunge acolo cu autostrada A8, varianta de ocolire a orașului este cea mai bună alternativă pentru descongestionarea și fluidizarea traficului.

N-aș vrea să mai treacă și alți ani, iar dopul de la Podu Iloaiei să fie în continuare «elefantul din cameră». Nu putem ignora problema reală care afectează zilnic mii de ieșeni și participanți la trafic. Vom continua să monitorizăm evoluția calendarului de lucru și să păstrăm dialogul activ cu DRDP, CNAIR și Ministerul Transporturilor pentru a ne asigura de reușita proiectului“, a menționat Costel Alexe.

sursa www.bzi.ro

Related posts

Comercianții din piața vale vor fi mutați în corturi, pe perioada lucrărilor de modernizare

Marius Parteni

Mii de ieşeni din judeţ au rămas fără curent. Vântul a avariat liniile de medie tensiune

Redacția

Dezinteres față de regulamentul de salubrizare al ADIS. Taxa unică va fi 8.55 lei/persoană. Pantazi s-a plâns de lipsa cetățenilor la dezbatere (VIDEO)

Ema Roman
Încarcă...