Astăzi, elevii claselor a VIII-a află ce note au obţinut la Evaluarea Naţională 2015. Admiterea în liceu se face prin repartizare computerizată, după ce elevii susţin, la finalul clasei a VIII-a, testele scrise de la Evaluarea Naţională, la limba romană, matematică şi limba maternă. Media de admitere în liceu se calculează ca medie ponderată între media de la Evaluarea Naţională (75 la sută) şi media notelor din gimnaziu (25 la sută).
Pentru admiterea în liceu nu este necesară o medie minimă. Repartizarea computerizată în licee are loc în trei etape. În prima etapă de admitere se pot înscrie candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2014-2015. În a doua etapă se pot înscrie candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi cei care au rămas nerepartizaţi. În etapa a treia se înscriu elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu.
Elevii au la dispoziţie astăzi, 26 iunie, 4 ore, de la ora 16.00 la ora 20.00 pentru a depune contestaţii. În perioada 27 – 29 iunie, lucrările vizate de contestaţii vor fi recorectate, urmând ca în 30 iunie să fie afişate rezultatele finale, după contestaţii.
Rezultate Colegiu Tehnic „CF Unirea”
Rezultate Liceul Economic „Nicolae Iorga”
Rezultate Liceu Tehnologic „Mihai Busuioc”
Rezultate Școala Gimnazială ,,Iordache Cantacuzino”
Rezultate Liceul Teoretic ,,Miron Costin”
Rezultate Colegiul Național “Mihail Sadoveanu”
Citește și: {loadposition articlescategoryload}