RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Primarul Pintilie va delega atribuții noului viceprimar și noului administrator public în funcție de ceea ce știu să facă

Primarul Municipiului Pașcani, Marius Pintilie, a anunțat astăzi că își va împărți atribuțiile atât cu viitorul viceprimar, cât și cu viitorul administrator public. Numele celor doi care-l vor seconda la cârma municipalității, nu sunt încă cunoscute, însă Pintilie a explicat jurnaliștilor că aceștia vor primi sarcini de serviciu în funcție de abilitățile lor.

Declarația a fost făcută în contextul în care, la conferința de presă săptămânală ce a avut loc astăzi, un jurnalist l-a întrebat pe primar dacă îi va delega viitorului viceprimar Gospodăria Comunală, serviciu ce în precedentul mandat i-a fost luat fostului viceprimar, Cristian Rățoi, din coordonare.

„Vom vedea la momentul respectiv! Deocamdată să trecem pasul cu viceprimarul, după care ne organizăm și cu administratorul public și cu atribuțiile care vor fi împărțite. Mă gândesc să dăm și atribuțiile în funcție și de, să zicem, priceperea și veleitățile fiecărui membru din echipa care conduce Pașcaniul, în așa fel încât să punem omul potrivit la locul potrivit. Ce nu pot să facă cele 2 ajutoare ale primarului, adică viceprimarul și administratorul public. O să rămână tot la mine că de fapt, toată primăria este în responsabilitatea mea”, a declarat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.

Menționăm că numele viitorului viceprimar al Municipiului Pașcani va fi aflat cel mai devreme în jurul datei de 18 noiembrie. Deocamdată, PNL a anunțat că va fi nominalizat pentru această funcție Claudiu Bodoașcă, actualul administrator public al municipiului, în timp ce la PSD se discută despre Vlad Macovei și Ionuț Prodan pentru această funcție.

  

Related posts

Ludovic Orban: Obligativitatea de a purta mască va fi timp cât este necesar. Vor exista sancțiuni dacă măsura nu este respectată

Redacția

Pașcaniul nu a reușit să atingă pragul de 5% în colectarea selectivă a deșeurilor! Primarul Pintilie face în continuare apel la cetățeni!

Iulia Huțanu

Peste 1.100 de focare de pestă porcină în 316 localități din 25 de județe

Redacția
Încarcă...