RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocalȘtirea zilei

Primarul Pașcaniului mesaj de mulțumire pentru finanțările obținute prin PNRR de care beneficiază unitățile de învățământ

Unitățile de învățământ din municipiul Pașcani au beneficiat de balon mare de oxigen de pe urma finanțărilor asigurate prin PNRR. În ședința Consiliului Local de astăzi aleșii locali au aprobat darea în folosință către unitățile de învățământ a bunurilor achiziționate. 

Valoarea finanțărilor atrase se ridică la aproximativ 9,2 milioane de lei. Primarul municipiului Pașcani susține că finanțările reprezintă cele mai mari investiții obținute, ce contribuie la creșterea actului educațional. „Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibile aceste proiecte, începând cu Uniunea Europeană, pentru că banii vin de acolo, Guvernul României, Consiliului Județean, cel care a fost partener cu noi, Consiliului Local pentru toate voturile și contribuția adusă, colegilor din Primărie care s-au ocupat de proiectul acesta sau de proiectele acestea, directorilor de la școli care au scris și sunt convins că și-au dedicat tot efortul ca să completeze lista și să spună exact ce au nevoie. Au fost momente în care chiar eram pe ultima sută de metri, când nu mai știam cum să facem ca să terminăm în timp util, am corectat de vreo două-trei ori până am ajuns la formele finale acceptate de toată lumea, a fost un efort de echipă, deci, în concluzie, mulțumesc tuturor și chiar mă bucur că școlile din Pașcani astăzi sunt dotate și s-a luat o povară din bugetul local.”,  a subliniat Marius Pintilie, primarul municipiului.

„Proiect de 9 milioane de lei, cam greu din bugetul local să faci asta”,a susținut Claudiu Bodoașcă,  viceprimarul municipiului Pașcani.

Finanțările au vizat următoarele achiziții, pentru unitățile de învățământ:

  

„Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Județul Iași”, cod F-PNRR-Dotară-2023-0426, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15 Educație, pentru perioada de implementare a Proiectului, Contract de furnizare nr. 31022/21.08.2024 – Mobilier specific pentru cabinetele școlare (inclusiv cabinete consiliere și asistență psihopedagogică de sprijin, logopedie și alte terapii specifice etc.) și Contract de furnizare nr. 34450/17.09.2024-Materiale specifice pentru cabinetele școlare (cabinete educație muzicală, săli de sport) – Lot 2 – Material didactic/pedagogic – săli de sport conexe.

„Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Județul Iași”, cod F-PNRR-Dotari-2023-0426, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15 Educație, pentru perioada de implementare a Proiectului, Contractul de furnizare nr. 28280/31.07.2024 –LOT 3, Contractul de furnizare nr. 28283/31.07.2024 –LOT 4, Contractul de furnizare nr. 28284/31.07.2024 –LOT 5,  Contractul de furnizare nr. 28698/02.08.2024 – LOT 6 și Contractul de furnizare nr. 4406/05.02.2025

„Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Județul Iași”, cod F-PNRR-Dotari-2023-0426, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15 Educație, pentru perioada de implementare a Proiectului, Contract de furnizare nr. 28276/31.07.2024 – Mobilier specific și materiale didactice specifice pentru laboratoarele de științe (fizică-chimie-biologie) – LOT 1 – Materiale didactic specifice pentru dotarea laboratoarelor de științe (disciplina Fizică/Chimie/Biologie) și Contract de furnizare nr. 28278/31.07.2024 – Mobilier specific și materiale didactice specifice pentru laboratoarele de științe (fizică-chimie-biologie) – LOT 2 – Materiale didactic specifice pentru dotarea laboratoarelor de științe (disciplina Fizică/Chimie/Biologie)

Citește și acest articol:

Related posts

Furnizarea apei potabile este întreruptă pe strada Dr. Borș din Tg. Frumos

Redacția

Actualizarea legislaţiei privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, adoptată de Senat

Redacția

În pericol la şcoală. 156 de elevi din comuna Vânători învaţă într-o şcoală al cărei tavan stă să cadă

Redacția
Încarcă...