RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primarul Dumitru Pantazi semnează acte pe genunchi: Proiect de hotărâre greșit în privința desemnării lui Leonard Ursu în conducerea societății de salubrizare! (DOC)

Primarul Dumitru Pantazi demonstrează încă o dată că tratează actul administrativ cu superficialitate. Cel mai nou exemplu este un proiect de hotărâre pe care acesta l-a inițiat și apoi semnat, care conține erori flagrante.

 

Mai exact, este vorba despre proiectul de hotărâre prin care se desemna un membru interimar în Consiliul de Administrație de la Eco Salubritate, în urma demisiei din această funcție a lui Eduard Dumea. Dacă la articolul 1 al documentului se cere aprobarea Consiliului Local pentru desemnarea lui Leonard Ursu ca membru interimar al Consiliului de Administrație al Eco Salubritate, la aliniatul 1 al articolului 2 se prevede că „se împuternicește Primarul Municipiului Pașcani, ing. Dumitru Pantazi, pentru semnarea contractelor de mandat cu membrii provizorii ai Consiliului de Administrație al S.C. Prest Serv Apa S.A. Pașcani, acestea încheindu-se până la data de 30.09.2017.”

  

Este clar că între articolul 1 și articolul 2 există o contradicție majoră fiind vorba de două societăți diferite Eco Salubritate și Prest Serv Apa.

Faptul că primarul nici măcar nu se uită pe actele pe care le semnează este dovedit și de prevederile aliniatului 2 al articolului 2 din același proiect de hotărâre care în mod stupid face referire tot la Prest Serv Apa: „Cuantumul remunerației membrilor provizorii ai Consiliului de Administrație al SC Prest Serv Apa SA este cel stabilit la nivelul lunii iulie 2017”.

De altfel, activitatea primarului Dumitru Pantazi a fost criticată în termeni duri de liderul opoziției Marius Pintilie care a declarat că primarul nu prea vine la muncă.

„Activitatea actualului primar lasă de dorit. Primarul Pantazi, în opinia mea, după ce a câștigat alegerile a predat responsabilitatea mandatului subordonaților. Îmi spune foarte multă lume că nu este de găsit la Primărie, că lipsește de la muncă. Este de notorietate, de altfel, că nu vine la muncă. Părerea mea este că atât dumnealui, cât și actualul viceprimar ar trebui să renunțe”, a susținut Marius Pintilie, președintele PNL Pașcani, în emisiunea “În Obiectiv” difuzată de Actualitatea TV.

Contactat de reporterii Actualitatea Tv, primarul Dumitru Pantazi i-a răspuns consilierului liberal, prin intermediul purtătorului de cuvânt Cristian Menegon.„Domnul primar al municipiului Pașcani nu are contract de muncă, nu are un program stabilit printr-un contract de muncă. El este la serviciu 24 din 24 de ore, timp în care poate să fie sunat și chemat să rezolve orice problemă. De asemenea, domnul primar se află foarte des pe teren. În general, vine în Primărie și stă o perioadă, semnează hârtiile ce trebuie semnate pentru că dacă nu ar face acest lucru Primăria nu ar funcționa”, a declarat Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al Primărie Pașcani

Click aici pentru document 

Related posts

Primăria municipiului Pașcani fără purtător de cuvânt de 4 luni de zile!

Răzvan Grecu

Vara incepe cu PLOI si FURTUNI. Cum va fi vremea in urmatoarele zile

Redacția

Constatarea amiabilă în cazul accidentelor uşoare se poate face şi de pe telefon

Redacția
Încarcă...