
Primăria Pașcani a anunțat premierea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de la căsătorie. Dacă în anii trecuți acest eveniment era marcat pe 1 Decembrie, începând cu acest an data va fi schimbată. Astfel, pe 1 Octombrie, când este și Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice cuplurile care sărbătoresc ”nunta de aur” vor fi premiate de administrația locală.
”Conform Hotărârii Consiliului Local Pașcani nr. 98 din 30.06.2021, la 1 octombrie va avea loc aniversarea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie. Cuplurile care, pe parcursul acestui an, inclusiv după data de 1 octombrie, împlinesc 50 de ani de căsătorie și doresc să fie sărbătoriți de către municipalitate, sunt rugate să depună o cerere, însoțită de certificatul de căsătorie și cărțile de identitate, în original și în copie, la Compartimentul de Stare Civilă din cadrul Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Pașcani (la primăria veche) până la data de 24.09.2021”, este anunțul făcut de Primăria Pașcani.
În cadrul ședinței de Consiliu Local din luna iunie, a fost dezbătută schimbarea datei de premiere a cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie.
Inițiatorul „Proiectului privind Programul de activități culturale, sportive și educative”, Cristian Rățoi, viceprimarul municipiului, a explicat faptul că, a schimbat data de 1 Decembrie cu 1 Octombrie deoarece i s-a părut mai potrivită , atunci fiind și Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Proiectul a fost aprobat în urma voturilor consilierilor PNL și Pro România.
Reamintim că, anul trecut în cadrul acestui eveniment au fost premiate 35 de cupluri din Pașcani, care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Acestea au primit diplome, flori și un plic cu o sumă de bani.



