NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Viitoarea conducere a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani are liber la angajări. Primarul a cerut transparență!

Echipă managerială de la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, ce va fi numită în funcție după data de 14 septembrie 2021, va avea posibilitatea să organizeze concursuri pentru o parte din posturile vacante. Anunțul a fost făcut de primarul Marius Pintilie, în ședința Consiliului Local ce a avut loc astăzi.

Directorul medical al unității sanitare, Aurelia Pădurariu, împreună cu Jana Gabor director economic, au participat la ședință pentru a susține proiectul privind organigrama și statul de funcții. Directorul medical a susținut că odată cu pensionarea unui angajat au fost reoganizate o serie de posturi care țin de partea de achiziții publice și aprovizionare.  

În discuție a fost adus de consilierii locali și nevoia angajării de personal.

“Nevoia de personal există. Sunt persoane care s-au pensionat. Numai noi știm cum am lucrat în această perioadă de pandemie, în care am avut foarte mulți angajați confirmați cu coronavirus. S-a muncit mult, toți am făcut sacrificii pentru ne face datoria”, a subliniat directorul medical.

  

Primarul Municipiului a explicat că nu a blocat angajările la nivelul unității medicale, ci doar a solicitat o amânare, în speranța că la concursul pentru funcția de manager se prezenta  un candidat care întrunea toate condițiile.

“Nu am blocat angajările, ci doar am amânat demersul. Adresa prin care ni se solicita acest aspect a venit cu puțin timp înainte de organizarea concursului. Am sperat că vom avea un manager care va câștiga concursul și el va decide ce trebuie făcut. Mandatele actualei conduceri expiră în jurul datei de 14 septembrie. Cei care for fi numiți pot face o nouă solicitare pentru organizarea concursurilor, pe care o vom aviza favorabil. Nu am luat o decizie în privința celor care vor fi numiți interimar, vom discuta , sunt dispus dialogului, important este să luăm deciziile corecte pentru unitatea medicală”, a susținut Marius Pintilie.

Edilul municipiului a solicitat transparență în organizarea concursurilor. S-a întâmplat la una din întâlnirile de la nivelul unității medicale.   

Directorul medical a mai susținut că așteaptă de la Consiliul Local și Primărie un ajutor financiar pentru plata utilităților pe final de an, salariile angajaților fiind asigurate. Spitalul Municipal de Urgență Pașcani are în organigramă un număr de 773 de posturi, dar ocupate sunt în jur de 510.

Advertisements

Related posts

Scenarii pentru 1 iunie. Cîțu: Vorbim de renunțarea la mască la munte și pe plajă, evenimente private cu oameni vaccinați

Redacția

Medic ginecolog: Când alege cezariana, mama se gândeşte la ea, nu la copil

Redacția

Gabriel Cotabiță, internat de urgență în spital, cu COVID-19. Artistul, cunoscut cu probleme la inimă după ce a fost în comă

Redacția
Încarcă...