RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primăria nu s-a prezentat la procesul în care solicita redevența datorată de ApaVital! Judecătorii au decis suspendarea litigiului până ce un alt dosar va primi o decizie definitivă!

Dezinteres total din partea administrației locale condusă de primarul Dumitru Pantazi față de procesul în care solicită de la ApaVital plata redevenței datorate municipalității. La primul termen care a avut loc în acest dosar, niciun reprezentant al municipalității nu a fost prezent.

 

 

  

În schimb, din partea celorlalte două părți, ApaVital și ARSACIS, la ședința de judecată au participat juriștii. Aceștia din urmă au solicitat magistraților suspendarea judecării cauzei, motivat de faptul că mai există un litigiu pe rolul instanțelor de rezultatul căruia depinde cauza supusă judecării, cerere ce a fost admisă.

Mai exact, judecătorii au stabilit că este necesar ca mai întâi să se stabilească dacă prevederile din HCL 88/2015 privind cuantumul redevenței sunt legale, iar mai apoi să se judece dosarul privind obligația la plată a redevenței.

Decizia magistraților face ca acest litigiu să se judece cel mai devreme în cea de-a doua parte a anului 2018, iar un verdict final pe această speță să fie, cel mai curând, în prima parte a anului 2020. Asta din cauză că primul dosar ce trebuie judecat este în faza fondului și încă nu are fixat un prim termen de judecată.

Aceste aspecte au fost sesizate și de un reprezentant al societății civile care a luat cuvântul în plenul ședințe de Consiliu Local de astăzi. Romel Vântur a întrebat de ce Consiliul Local nu a fost reprezentat și cine a hotărât ca legislativul să dea în judecată ApaVital fără o hotărâre adoptată în plen.

Reamintim că în perioada 1 iulie 2014 – 29 iunie 2017 ApaVital a achita doar 1,6 milioane de lei în contul redevenței datorate, deși conform legii și a unei hotărâri de Consiliu Local, suma totală de plată până acum ar fi trebuit să fie de aproximativ 4,8 milioane de lei.

Pe această speță există un dosar penal instrumentat de procurorii DNA, aceștia solicitând documente de la Primărie pe această temă. 

 

 

 

Related posts

Doar un operator economic va funcționa la Ștrandul Municipal. Primarul propune consilierilor un nou regulament privind închirierea domeniului public: fără consum de băuturi alcoolice în incinta ștrandului

Răzvan Grecu

Bătaie de joc: “Uite concesiunea, nu-i concesiunea”. Afaceriști țintuiți la ușa Primăriei și Consiliului Local

Marius Parteni

Drumuri blocate de contestații la Oțeleni

Redacția
Încarcă...