
Bătaie de joc la adresa consilierilor locali, dar și a contribuabililor, asta ar putea fi concluzia după prestația secretarului general al municipiului, din ședința extraordinară ce a avut loc ieri. Irina Jitaru s-a comportat în plenul legislativului local de parcă citea la prima vedere un proiect de hotărâre, făcut public încă de vinerea trecută.
Proiectul prevede implementarea unui program finanțat din bani europeni destinat elevilor, de tip școală după școală, cu scopul de a reduce abandonul școlar. Deși aceasta avea în spate toată documentația, iar explicațiile din proiect erau foarte clare, secretarul Irina Jitaru a fost pusă în încurcătură de titlul proiectului și a întrebat în mai multe rânduri cine finanțează acest proiect.
În final, aleșii locali au amendat titlul proiectului de hotărâre astfel încât acesta să fie și pe înțelesul secretarului general Irina Jitaru.
Menționăm că proiectul era vizat de legalitate de către un funționar public, jurist, care i-a ținut locul secretarului general săptămâna trecută, când acesta a fost plecat la un curs de perfecționare.


