News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

Președintele PPE spune că Bulgaria și România trebuie să devină state membre ale spațiului Schengen

Preşedintele formaţiunii paneuropene Partidul Popular European (PPE), Manfred Weber, a declarat duminică, la Sofia, că Bulgaria şi România trebuie să devină în sfârşit state membre ale spaţiului Schengen şi că ele încă aşteaptă, alături de Croaţia, ca decizia finală în acest sens să fie luată de Consiliul UE.

„Unul dintre principalele mesaje pe care l-am transmis este că Bulgaria şi România trebuie să devină în sfârşit state membre ale spaţiului Schengen”, a spus Weber, potrivit unei postări pe Facebook a liderului PPE, care a fost redistribuită de eurodeputatul român Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al formaţiunii.

Preşedintele PPE a menţionat că a efectuat o deplasare în Bulgaria înainte de scrutinul parlamentar de la 2 octombrie pentru a-şi exprima sprijinul pentru formaţiunea membră, GERB.

Premieră absolută la Casa Albă. Joe Biden, primul președinte american care găzduiește o recepție în cinstea sărbătorii Rosh Hashana. Întărirea alianței SUA-Israel?

  

25 Sep, 18:06 | Știri externe

Încă un gigant auto părăsește Rusia. Uzina din Vladivostok a închis porțile și concediază angajații!

25 Sep, 15:28 | Știri externe

Von der Leyen cu ochii „pe prietenii lui Putin.” Președinta Comisiei Europene bagă Italia în corzi înainte de alegerile de duminică. „Avem instrumente să reacționăm” / Matteo Salvini, contraatac dur: „Asta e aroganță!”

25 Sep, 14:51 | Știri externe

„Noi, în Parlamentul European, am susţinut mereu acest lucru, am luptat mereu pentru ca Bulgaria să devină membru deplin şi sunt sigur că cu un guvern PPE la Sofia vom recăpăta controlul asupra frontierelor externe, problemelor migratorii, aşa cum a era înainte”,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

🚨 Bulgarii ies din nou în stradă împotriva Guvernului.„Peevski și Borisov, plecați de la putere”, cer zeci de mii de oameni

Redacția

Tim Cook încă nu este pregătit să se pensioneze, dar sunt patru concurenți care îi vânează poziția de director al Apple

Redacția

🚨 „Pacea în Ucraina nu este departe”, a spus Erdogan, după întâlnirea cu Putin

Redacția
Încarcă...