News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Preşedintele Iohannis şi premierul Ciucă participă joi la reuniunea şefilor de stat şi de guvern din ţările membre NATO

Reuniunea este convocată în contextul agresiunii militare ilegale a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi al creşterii semnificative a riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii regionale, europene şi euroatlantice. De asemenea, premierul Nicolae Ciucă va fi prezent la această reuniune de joi, alături de şeful statului, Summit la care va participa şi preşedintele SUA Joe Biden, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru.

În cadrul reuniunii, liderii aliaţi vor analiza impactul actualei crize asupra situaţiei de securitate pe Flancul Estic al Alianţei, inclusiv la Marea Neagră, precum şi asupra întregului spaţiu euroatlantic, mai arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Liderii NATO vor reitera angajamentul ferm pentru apărarea colectivă a aliaţilor şi vor discuta măsurile pe care le va lua Alianţa pentru a răspunde noului context de securitate, atât pe termen mediu, cât şi lung, inclusiv pentru consolidarea Flancului Estic, precum şi în pregătirea Summitului NATO de la Madrid din luna iunie. Totodată, şefii de stat şi de guvern vor discuta despre sprijinul acordat Ucrainei, precum şi statelor partenere, în special Republicii Moldova, Georgiei şi statelor din Balcanii de Vest. Reuniunea la nivel înalt va aborda, de asemenea, relaţiile cu China,  în contextul invaziei Rusiei în Ucraina.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Un preot care se opunea traficanţilor de droguri a fost asasinat în sud-estul Mexicului

Redacția

Iohannis: Lucrurile sunt bine pregătite, doar să vină vaccinul! Prima șarjă va fi de 10.000 de doze

Redacția

Handbal (f): Rapid București, înfrângere la două goluri pe terenul lui Esbjerg

Redacția
Încarcă...