RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Președintele FRF: „De ce ne dorim să ne întoarcem înainte de 1989?! Să recunoaştem că am câştigat prea mult pentru a schimba direcţia”

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a transmis un mesaj înainte de alegerile prezidenţiale de duminică, în care subliniază că a venit un moment în care trebuie să recunoaştem că am câştigat prea mult pentru a schimba acum direcţia, transmite News.ro.

„De ce oare, în 2024, ne dorim să ne întoarcem cu 35 de ani în urmă, înainte de 1989, sau să trecem din nou prin anii grei de instabilitate?!”, se întreabă şeful FRF.

Burleanu a menţionat că acei peste 500.000 de copiii care joacă fotbal vor să aibă aceleaşi oportunităţi ca actuala generaţie adultă, în Vest, „şi nu într-un Est care nu are nimic de oferit, în afară de suferinţă”.

„Să nu uităm! FRF nu este o instituţie publică, nu are bani de la stat şi nu are nicio influenţă politică, dar FRF este o organizaţie liberă în serviciul public, al celor care iubesc sportul şi fotbalul!”, a adăugat el.

  

Mesajul preşedintelui FRF:

„Dragi români,

Nu îmi este nici mie uşor să vă adresez acest mesaj. Am fost şi eu, la fel ca mulţi dintre voi, dezamăgit de-a lungul timpului de multe decizii politice, de neînţelegerile dintre politicieni.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Medic din Craiova: Dacă va fi să fiți cu COVID pe un pat de spital, lângă voi vom fi noi, medicii și asistenții! Xena nu va fi, Superman nici atât

Redacția

Marcel Ciolacu: Actualul sistem fiscal, în care suferă preponderent salariaţii cu venituri mici, trebuie modernizat. Acum, înainte de a provoca falii sociale grave

Redacția

Cum crede Nicușor Dan că arată România după 6 luni din mandatul său. „Nu trebuie să ascundem lucrurile acestea”

Redacția
Încarcă...