Într-unul dintre satele unde tradiția se recreează bucată cu bucată, domnește o casă albastră care a păstrat în pereții ei poveștile multor generații care i-au trecut pragul.
După ce ai trecut de troița satului Marin, din județul Sălaj, pe a treia stradă la dreapta găsești o casă albastră tipică Transilvaniei, cu fața în curte și spatele în stradă. Cândva, acolo au stat trei surori – Florița, Măriuța și Argentoaia. Două dintre ele au fost căsătorite, dar după ce le-au murit bărbații, au ales să locuiască împreună și să se îngrijească de casă și de bătrânețe. Între timp, din trei surori, a rămas o singură femeie care a mai locuit în casă. „Acolo a fost o casă de gospodari, au avut animale și pământuri multe. În perioada de secetă, mare parte din sat venea și adăpa vacile, pentru că una din cele trei fântâni cu cumpănă din sat era la ele în curte“, povestește Maria Toma despre perioada copilăriei ei.
Curtea, loc de joacă al copiilor
Poarta casei le era deschisă copiilor cărora nu le mai ajungeau strada și șanțurile unduite pentru joacă. Printre ei se afla și Patricia, fata Mariei, care locuia vizavi, doar ce sărea strada și era în casa bătrânei. „Îmi amintesc când mergeam și ne jucam în curte la ea, din cauza bătrâneților mergea cocoșată și foarte încet, iar în fața ușii de la casă avea un pomițar, un dud foarte mare. Când aveam 5 ani, ea avea vreo 90 de ani. Atunci s-a și stins“, povestește fata.
Când nu era la casa de peste drum, Patricia organiza în ogradă spectacole de teatru. „Eu eram Albă ca Zăpada sau Morocănosul, și fiecare copil avea câte un rol. Când era gata, lipeam afiș pe poartă și chemam oamenii care ieșeau de la biserică să vină în curte, să ne vadă pe noi“, își aduce aminte Patricia, cu zâmbetul pe buze. Îi plăcea încă de pe atunci să coordoneze grupuri de oameni, să creeze, să pună poveștile cap la cap și să le arate lumii – nu fără ajutor, căci avea susținerea necontenită a mamei.
continuare pe adevarul.ro