NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Pompierii pășcăneni au intervenit la două incendii de vegetație

În fiecare an, pompierii pășcăneni se confruntă cu un număr mare de incendii provocate, în cea mai mare proporţie, de arderea vegetaţiei uscate în scopul igienizării terenurilor şi pregătirii acestora pentru lucrările agricole de primăvară.   Intervenţia specializată pentru stingerea acestor arderi necesită utilizarea unui volum apreciabil de resurse, costurile acestor intervenţii fiind semnificative.  

Pericolul mare la incendiile de vegetaţie uscată îl reprezintă nerespectarea distanţelor de siguranţă faţă de locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri, plantaţii, reţele electrice, reţele de telefonie, sonde, conducte ce transportă gaze şi lichide combustibile, căi de circulaţie, fapt ce, în unele situaţii, a generat pe lângă pagube materiale şi efecte cum ar fi scoaterea din funcţiune a instalaţiilor electrice, de telefonie ori a afectat desfăşurarea în bune condiţii, a circulaţiei rutiere, periclitând siguranţa participanţilor la trafic și pierderi de vieți omenești  Pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente, instituţia noastră atenţionează atât cetăţenii, cât şi instituţiile şi operatorii economici asupra obligativităţii respectării prevederilor legislaţiei în vigoare.

În data de 06.04.2021, ora 20:10, Secția de Pompieri Pașcani în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al Comunei Lespezi a intervenit în localitatea Bursuc Vale, comuna Lespezi, județul Iași, pentru stingerea unui incendiu produs la vegetația uscată. În urma incendiului a ars vegetația uscată pe o suprafață aproximativă de 500 de metri pătrați. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

În data de 06.04.2021, ora 20:20, Secția de Pompieri Pașcani în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al Comunei Strunga a intervenit în localitatea Strunga, comuna Strunga, județul Iași, pentru stingerea unui incendiu produs la vegetația uscată. În urma incendiului a ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 3,5 hectare. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

  

FOTO -Silviu Gurlui

Advertisements

Related posts

Vinerea Mare şi Noaptea Sfântă la catolici, astăzi şi mâine

Redacția

Concert acustic în Pub ”La Castani”, susținut de trei pășcăneni

Răzvan Grecu

E marți, 13. „Preveniţi ghinionul”! Cei de la ISU Pașcani își deschid porțile pentru voi

Redacția
Încarcă...