Cazul bătrânei din Paşcani, care a declarat că a fost prădată de o sumă importantă de bani, a ajuns în atenţia poliţiştilor. În urma materialului publicat de Actualitatea TV şi NewsPascani.com, ei s-au autosesizat, iar în cursul zilei de astăzi, un echipaj a mers la locuinţa femeii pentru a sta de vorbă cu aceasta.
Georgeta Gavrilaş le-a declarat agenţilor ce s-a întâmplat în ziua în care i-a dispărut întreaga agoniseală. Vorbim despre 5000 lei, bani pentru înmormântare, şi încă 700 lei, bani ce reprezintă pensia pe care o primeşte lunar. Deşi iniţial a spus că, imediat după incident, a sunat la 112, în discuţia cu poliţiştii nu a reuşit să explice exact pe cine a apelat şi cu cine a vorbit în acea zi.
Cu toate acestea, poliţiştii au deschis o anchetă şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. “Furtul s-a comis în data de 11 februarie a acestui an, discutăm despre persoane care se recomandă a fi reprezentanţi a unor magazine, vin cu diverse produse promoţionale în casă. Folosind acest pretext au intrat în discuţie cu bătrâna, au primit de la aceasta acordul de a intra în locuinţă, şi pe fondul vârstei înaintate şi a neatenţiei i-au sustras din locuinţă suma de 5700 lei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a declarat comisarul Mădălin Ţăranu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Iaşi.
Reprezentantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie a declarat că în municipiul Iaşi, astfel de cazuri apar destul de frecvent iar ţintele sunt, în majoritatea cazurilor, bătrânii.
Infractorii acţionează în tandem, după ce se asigură că victima se află singură în apartament. Sub diverse pretexte, unul dintre aceştia intră în locuinţă şi ţine proprietarul ocupat, timp în care complicele profită şi sustrage banii şi obiectele de valoare pe care le găseşte.
“Recomandăm ca în astfel de situaţii, când suntem acostaţi pe stradă sau când persoane necunoscute ne bat în uşă, sub diverse pretexte. Acest tip de infractori, falşi vizitatori, folosesc diverse poveşti în scopul de a căpăta acordul proprietarului de a intra în locuinţă. Odată intraţi acolo, profită de neatenţia victimei, de vârsta înaintată şi sustrag din casă sume de bani sau bunuri de valoare. De multe ori acţionează în tandem. Una din ele intră în locuinţă cu victima, îi distrage atenţia stând cu ea într-o cameră a locuinţei, timp în care un complice intră pe uşa apartamentului lăsată deschisă şi sustrage din celelalte camere bani sau bunuri de valoare”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.
Reamintim faptul că bătrâna în vârstă de 85 de ani a declarat, pentru reporterii Actualitatea TV, că a fost prădată de o sumă de bani pe care o avea într-o casetă de bijuterii. S-a întâmplat luna trecută, ziua în amiaza mare. Pentru că nu se poate deplasa, aceasta nu a mers să depună pângere la Poliţie.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}