RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Pierderi mari de apă la unele blocuri din zona deal. Locatarii obligați să achite consumurile

Operatorul ApaVital a facturat pierderi mari de apă pentru mai multe scări de bloc din zona deal. Mai mulți cetățeni ne-au sunat astăzi la redacție să ne spună că au primit facturi foarte mari de la operatorul județean, față de lunile anterioare. 

Numai la una din scări în dreptul pierderilor este trecută suma de 145 metri cubi. Diferențele au rezultat în urma citirii apometrului general comparativ cu consumurile transmise de reprezentantul de scară din condominiile locatarilor. La blocul Z1, scara A, diferența este de 145 metri cubi. Asta înseamnă că fiecare dintre cele 40 de familii vor plăti câte 3,6 metri cubi de apă în plus. Cetățenii din scara C, al aceluiași bloc vor plăti în plus câtre 2 metri cubi.

La blocul Moldova, scara C, diferența este 119 mcubi, ceea ce înseamnă că fiecare locatar va plăti în medie câte 3 metri cubi de apă în plus.

  

Am încercat să aflăm de la reprezentanții operatorului județean dacă au identificat o problemă anume în aceste imobile, dar nu am reușit să obținem un punct de vedere din partea purtătorului de cuvânt.

Locatarii acestor blocuri se tem că și în lunile viitoare vor fi aceste diferențe pe facturile ce le vor primi. Unii dintre cei care ne-au contactat la redacției ne-au declarat că vor demonta contorul general și vor merge cu el la verificări la un specialist neutru, pentru a vedea dacă nu sunt alte cauze pentru care se ajunge la aceste diferențe.

 

 

Related posts

Sindicaliştii de la Căile Ferate ameninţă că vor opri trenurile în data de 20 iulie

Redacția

Marius Pintilie anunță că a contestat amenzile date de „Poliția Primarului”! Liberalul îi recomandă lui Pantazi să se amendeze singur, pentru că este în aceeași situație!

Răzvan Grecu

O parte din păşcăneni vor beneficia în 2017 de impozite mai mici pe proprietăţi

Ema Roman
Încarcă...