RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Piaţa gunoaielor: comercianţi nemulţumiţi de condiţiile în care vând! Primăria spune că va rezolva situaţia (VIDEO)

Comercianţii care îşi desfăşoară activitatea în piaţa agroalimentară din deal sunt nemulţumiţi de faptul că cei care întreţin curăţenia în zonă, nu îşi fac treaba. Cel puţin, nu toţi, spun oamenii care strâng gunoaiele în cutii de cartoane, pe care uneori nu le ridică nimeni.

 

Astăzi o comerciantă ne-a pus la dispoziție unui video realizat ieri dimineaţă, în jurul orei 07.30. Piaţa arăta ca după război, pungi, cutii din carton, pahare de plastic, frunze şi coji de seminţe.

  

Femeia, care doreşte să-şi păstreze anonimatul, s-a declarat nemulţumită de condiţiile în care îşi începe ziua de muncă, şi a dorit să ştie, ce părerea au şefii Primăriei despre această situaţie.

Astfel, am cerut un punct de vedere viceprimarului municipiului, care a admis faptul că în piaţa din deal, precum şi în cea din vale, există mai multe probleme, şi că se lucrează la o soluţie de reorganizare.

“Cunoaştem faptul că există unele disfuncţionalităţi în piaţa din deal,  în acest context am încercat să facem o analiză foarte exactă a situaţiei, vom face şi o reorganizare. Tot în acest sens va fi scos la licitaţie postul de administrator al pieţei, în vederea eficientizării activităţii din piaţa deal, dar şi din piaţa vale”, a precizat Gabriela Nedeclu, viceprimarul municipiului Paşcani.

Pe principiul omul sfinţeşte locul, poate că şi grija comercianţilor ar trebui să fie mai mare în ceea ce priveşte spaţiul în care fac comerţ, însă asta nu scuteşte responsabilii de curăţenie să îşi facă treaba.

{youtube}39VuMDYw-vM&feature=youtu.be{/youtube}

 

 

 

 

 

Related posts

Problema apei calde la Paşcani are soluţie: E nevoie de implicare şi bani

Marius Parteni

10 DE HECTARE DE PĂŞUNE SCOASE LA LICITAŢIE DE PRIMĂRIA PAŞCANI

Marius Parteni

Începând de astăzi, Consiliul Județean Iași este furnizor de servicii digitale înrolat in platforma ROeID. Află ce acte poi obţine direct online!

Redacția
Încarcă...