NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție Știrea zilei

Piața din vale înconjurată de polițiști, mascați și jandarmi!

Piața din vale a fost luată cu asalt, de la primele ore ale dimineții, de către polițiști însoțiti de mascați și jandarmi. Ancheta vizează actele de comerț, în special vânzarea de materiale pirotehnice sau produse fără dovezi de proveniență a mărfii. Ancheta este coordonată de angajații Serviciului pentru Investigarea Criminalității Economice.

Locația a fost înconjurată, dar și așa mulți dintre comercianții din hală și platoul pieței au sistat activitatea. La acțiune participă și un câine special antrenat în depistarea materialelor pirotehnice (petarde, bombe, artificii, folosite în general în această perioadă a anului).

Cu ajutorul câinelui au fost verificate dubele comercianților care staționează în zona pieței. Potrivit unor informații, verificările ar viza și comercianții de legume și fructe. În acest sens, astăzi dimineață ar fi avut loc percheziții la domiciliul unor agenți economici și depozitele de marfă.

Biroul de Presă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliției Iași va emite un comunicat în această după amiază, cu privire la cele constatate.

loading...
Advertisements

Related posts

Pericol în trafic. Şofer băut, prins de polițiști, pe strada Ceferiștilor

Redacția

Accident la Ciohorăni: O căruță nesemnalizată a ieșit în calea unei mașini

Oana Cordoneanu

Anchetă-bombă derulată de Crima Organizată: Primari ieşeni într-o reţea de trafic cu ţigări

Redacția
Încarcă...