NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Petre Daea: Seceta pedologică a pus stăpânire pe întreaga țară, cu excepția suprafețelor din perimetre irigabile. O situație mai dificilă e în est și nord-est

Seceta pedologică a pus stăpânire pe întreaga țară, cu excepția suprafețelor aflate în perimetre irigabile, a explicat ministrul Agriculturii, Petre Daea. Seceta, a spus ministrul, este „un fenomen evolutiv”.

„Fenomenul acesta de secetă este un fenomen evolutiv, care, evident, afectează în țară, diferite grade de afectare, culturile care sunt însămânțate, în funcție de situația rezervei de apă în sol, știindu-se că seceta pedologică a pus stăpânire pe întreaga țară, cu excepția suprafețelor care au fost în perimetrele irigabile, unde am putut compensa cu cantitatea de apă necesară plantelor, pompând apa prin sistemele de irigație și aducând-o la rădăcina plantelor. Sigur, fac excepție anumite județe unde precipitațiile au căzut într-un interval care a permis plantelor să vegeteze și, din acest punct de vedere, gradul de afectare este mai redus”, a declarat social-democratul.

„Dacă facem o evidențiere la nivelul țării privind gradul de afectare datorită secetei pedologice, sigur că situația mai dificilă se află în partea de est și nord-est a țării, în mod deosebit în județul Vrancea, apoi în județul Galați, partea de nord a județului, și în Buzău”, a continuat el.

Referitor la scumpirile pe care le estimează fermierii din cauza secetei, Petre Daea a afirmat: „Sigur, nu este un confort financiar la fermieri, pentru că nu este posibil, în condițiile în care ei au cheltuit, au cumpărat inputurile la prețuri pe care le știm cu toții, iar acum, când să se deconteze prin producții către furnizori, lucrurile nu sunt cum trebuie”.

Advertisements
Advertisements
  

„Din acest punct de vedere, am dat posibilitatea fermierilor să intervină la timp, să schimbe destinația culturilor pentru cele care sunt însămânțate în primăvară, în mod deosebit prășitoarele și cu totul în mod deosebit porumbul, care poate să primească și o altă destinație, spre furajare, în așa fel încât pierderile să fie mai mici, iar fermierii să aibă posibilitatea să elibereze la timp terenul în așa fel încât să putem relua activitatea în câmp, prin însămânțarea culturilor din această toamnă”, a mai spus Petre Daea.

B1tv

Advertisements
Advertisements

Related posts

Au dispărut bani importanți din Pilonul II de pensii. Fost ministru de Finanţe: “S-ar putea ca pierderile să fie și mai mari în continuare”

Redacția

Un clasament inedit: Topul comunelor după cifra de afaceri a firmelor

Redacția

Uite ce locuinţe se pot cumpăra prin Programul “Prima Casă”!

Redacția
Încarcă...