News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Peste 45% dintre familiile din România au drept cap al gospodăriei un pensionar. Statistici ale INS care arată că ne descurcăm tot mai greu cu banii

Când vine vorba despre dificultăți financiare, cei mai vulnerabili nu sunt pensionarii, ci persoanele active de 50-64 de ani, reiese dintr-o cercetare publicată de Institutul Național de Statistică.

An de an, Statistica publică o lucrare denumită „Condițiile de viață ale populației din România”. Ediția din acest an arată cât de mult a crescut numărul familiilor care se descurcă tot mai greu cu banii.

Cercetarea INS mai arată că ponderea cea mai mare în numărul total de 7,5 milioane de familii o au cele care au drept cap al gospodăriei un pensionar. Sunt 45,4% astfel de familii sau circa 3,5 milioane în termeni absoluți (și în creștere față de anul anterior).

În privința plăților restante acumulate de familiile din România, cele mai frecvente cazuri – 79,8% – sunt cele cu întreţinerea locuinţei şi cele cu energia electrică (75,0%), arată INS.

  

În mediul rural, 18,2% dintre familii au specificat că, în anul 2023, a fost cel puțin o situație în care nu au putut achita la timp unele dintre aceste cheltuieli curente importante, mai mult cu circa patru puncte procentuale față de gospodăriile din mediul urban.

Dacă membrii gospodăriilor din mediul urban au avut mai des restanțe la achitarea cheltuielilor de întreținere a locuinței (85,9% dintre gospodării),

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Putin vrea să controleze Marea Baltică de pe insula noastră, avertizează un general suedez, care spune că aliații nordici și baltici sunt amenințați dacă Rusia invadează Gotland

Redacția

Noi percheziții în cazul medicilor ATI de la ”Sf. Pantelimon” / Doi doctori sunt aduși la Parchetul de pe lângă Tribunalul București / Este vorba de dosarul medicilor acuzați că scădeau doza de noradrenalină la pacienții în stare gravă

Redacția

Șeful Volkswagen: “Scăderea costurilor este inevitabilă”

Redacția
Încarcă...