News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Pericol de moarte pentru o întreagă familie din Cristești. 4 copii, alături de părinți, au ajuns la spital intoxicați cu monoxid de carbon. Unul dintre minori a fost îngerul lor salvator

Membrii unei familii din comuna Cristești au fost la un pas de moarte în urma unei intoxicații cu monoxid de carbon.

Incidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 6.30. Unul dintre copii a fost îngerul lor păzitor. Băiețelul, care astăzi împlinește doi ani, s-a trezit și a început să plângă. Toată familia Alexiuc dormea, însă copilul a fost auzit de tatăl său. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, s-a trezit să vadă ce are, însă i s-a făcut rău, pentru câteva momente a rămas inconștient, dar și-a revenit. A scos afară toți membrii familiei pe care a dat zăpadă, apoi a sunat la 112. La fața locului a ajuns un echipaj de pe Ambulanță, cât și unul de pe Smurd, iar toți au fost transportați la Spitalul Municipal Pașcani, unde au primit îngrijiri medicale. Din fericire, toți membrii familiei sunt în stare stabilă. Copiii au vârste cuprinse între 2 luni și 9 ani. Din primele cercetări reiese că intoxicația a pornit de la o sobă care nu avea asigurată o ventilație corespunzătoare.

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

  

Related posts

Spitalul de Neurochirurgie din Iași va primi de la Ministerul Sănătății un computer tomograf de ultimă generație

Redacția

Acuzații la adresa Maternității Cuza Vodă – Prof. univ. dr. M Onofriescu neagă acuzațiile și atrage atenția asupra informațiilor false din online

Redacția

România continuă vaccinarea cu AstraZeneca „pentru toate grupele de vârstă”

Redacția
Încarcă...