NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Pensiile speciale pentru primari nu sunt privite cu ochi buni de către pășcăneni

Legea prin care primarii unei localități să câştige, după ce împlineşte vârsta de 65 de ani, un supliment la pensie de minim 1.500 de lei stârnește opinii diverse în rândul pășcănenilor. 

Conform proiectului, un edil, care a condus un oraş mare timp de 3 mandate, poate ajunge la aproximativ 5.200 de lei, separat de pensie. Iar preşedinţii de consilii judeţene, după patru ani de mandat, ar urma să încaseze aproximativ 1.300 de lei.  

Părerile pășcănenilor sunt împărțite în ceea ce privește această lege, dar toți nu sunt de acord cu această măsură care, cred ei, îi avantajează doar pe cei în funcție.

  

„N-au destul? Noi care avem 5 milioane pensie, avm cu ce trăi și ei nu au? Eu stau la bloc și acum vin de la doctor. Dau două, trei milioane pe medicamente”, a declarat o pășcăneancă.

„Nu sunt de acord, pentru că sunt pensionari care au muncit cu sapa în spate 25 de ani și au o pensie de 4 milioane, a declarat revoltat un pășcănean.

Actualul primar Dumitru Pantazi va profita de decizia Parlamentului. Acesta va primi, atunci când va împlini vârsta de pensionare, 2.227 lei pentru cele 2 mandate de viceprimar și 2.356 lei pentru cele două mandate de primar. 1.356 lei va primi și fostul primar Grigore Crăciunescu pentru cei patru ani de Primărie, însă el va trebui să opteze între pensia specială de parlamentar și cea de ales local. Cât privește viceprimarii pe care i-a avut și îi mai are Pașcaniul aceștia vor primi pentru un mandat complet de patru ani suma de 1.113 lei, iar pentru doar un an în funcție suma de 278 de lei.

 

 

Advertisements

Related posts

Ordonanța militară 11. O nouă ordonanță în ultima săptămână a stării de urgență

Redacția

Soluție:Terenuri pentru tineri, echipe de seniori și juniori, decât bani aruncați pe echipa de fotbal fără performanțe

Marius Parteni

Primăria a pus în dezbatere publică intenția de a actualiza Planul Urbanistic General! Consilierii locali spun că ar trebui să se lucreze în paralel și la Strategia de Dezvoltare a municipiului!

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site