NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Uncategorized

Pe ce parte a corpului şi a patului trebuie să dormim pentru o viaţă sănătoasă şi fericită

Părţile corpului, în plan intern, sunt complet diferite, motiv pentru care unele organe funcţionează mai bine în funcţie de partea pe care alegem să dormim. În plus, persoanele care dorm pe o anumită parte a patului au o viziune pozitivă asupra vieţii şi sunt, în general, mai fericite.

  

Expertul în medicina ayurvendică (n.r. –sistem de cunoştinţe medicale indiene) John Douillard a descoperit că persoanele care dorm pe partea stângă a corpului sunt mai sănătoase. Potrivit bărbatului, specialist în terapii alternative, există numeroase beneficii pentru organism dacă dormim pe partea stângă. Unul dintre acestea este facilitarea drenajul limfatic, procesul prin care corpul nostru scapă de toxinele acumulate în canalul toracic, situat pe partea stângă în corp.

De asemenea, circulaţia sângelui pompat de inimă este mai bună pentru persoanele care dorm pe partea stângă, iar digestia de asemenea, gravitatea înlesnind deplasarea mâncării din intestinul subţire în intestinul gros, iar apoi spre eliminare. În plus, funcţiile splinei, ale ficatului şi ale vezicii biliare sunt îmbunătăţite de somnul pe partea stângă a corpului, cele trei organe reuşind, datorită gravitaţiei, să funcţioneze eficient, scrie publicaţie „The Sun”.

Citește articolul integral pe Adevarul.ro

Advertisements

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements
Advertisements
Advertisements

Related posts

Ce s-a întâmplat mai exact la 1 decembrie 1918? Mărturia poetului Lucian Blaga

Redacția

Există posibilitatea ca Terra să fie o planetă unică în Univers. De ce este ea atât de specială

Redacția

Publicație de vânzare de bunuri mobile (1)

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site