
Comunele de pe Valea Siretului ar urma să aibă un târg special organizat la Pașcani. Decizia a fost luată ieri, în cadrul ședinței de Consiliu Local, la propunerea primarului Marius Pintilie. Data agreată pentru acest eveniment va fi 4 septembrie, iar scopul acestui târg este de promovare a produselor și serviciilor din aceste comunități.
Deocamdată nu a fost stabilită locația evenimentului, însă în funcție de numărul participanților se va opta între piațete din fața Primăriei și Esplanada din zona vale.
„Se dorește să facem o activitate, un târg la Pașcani, unde fiecare comuna de pe Valea Siretului, aria mai mare, nu neapărat vecinii noștri, au posibilitatea să vină în municipiul nostru, vor avea o suprafață de teren la dispoziție. Fiecare comună se va prezenta cu ce are mai bun, cu ce vrea să scoată în evidență. Poate au agenți economici care vor să promoveze produsele lor, agricultori, firme de servicii, ansambluri folclorice. Fiecare se prezintă și promovează ce are. M-am consultat cu primarii din zonă, am avut ședință de lucru prin care le-am propus în primă fază verbal, dacă sunt de acord cu această activitate. Locația de desfășurare va fi în Pașcani, o vom stabili de comun acord. Probabil evenimentul se desfășura pe Esplanadă sau în fața primăriei, unde ne permite spațiul. În funcție și de răspunsurile pe care le avem, câți aderă la acest târg”, a declarat primarul Marius Pintilie.


