News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Pășcănenii s-au întâlnit astăzi cu primarul Pantazi

Probleme vechi și noi la audiențele săptămânale organizate de primarul Dumitru Pantazi.O prezență numeroasă a fost înregistrată la cea programată astăzi, unde s-au prezentat nici mai mult, nici mai puțin de 18 persoane dornice să-și expună edilului doleanțele.

Cele mai multe dintre probleme au făcut trimitere la fondul funciar și moșteniri, iar pentru asta, oamenii au adus la ei acte pe care să le arate primarului și funcționarilor publici.

Mai deosebit a fost cazul unei femei de pe strada Tămăduieni, care îi acuză pe vecinii săi că au construit un zid peste gardul ei, peste care aruncă frecvent diverse gunoaie și resturi de materiale. Astfel, Virginia Năcuță se plânge de condițiile în care este nevoită să trăiască, alături de cei cu care ar trebui să aibă o relație onestă.

  

De asemenea, Anișoara Selevestru a venit în fața primarului Pantazi pentru a-i spune că efectiv nu reușește să plătească impozitele. Femeia se confruntă cu probleme mari, asta pentru că are patru copii iar recent soțul ei a suferit un accident vascular.  Acesteia i s-a promis că va fi ajutată, fiind un caz social deosebit.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

14 zile izolare la domiciliu și după 1 iunie, în anumite condiții. Cine poate evita măsura

Redacția

Locuitorii de pe strada Crinilor cer limitatoare de viteză. Comisia de Circulație a aprobat instalarea

Răzvan Grecu

Consilierii Toma și Olariu s-au ironizat reciproc pe proiectul ce privea montarea aparatelor GPS pe mașinile Primăriei

Marius Parteni
Încarcă...