Subiectul legat de evacuarea comercianților care nu dețin contracte de închiriere în cele două piețe, a ajuns în zona politicului. O parte dintre cei vizați de această măsură au participat ieri, la ședința Consiliului Local.
Unii dintre ei au explicat că înțeleg mesajele transmise de Primăria Municipiului Pașcani, că își doresc să rămână cu afacerile chiar și în alte locații din piețe și să plătească pentru suprafețele ocupate.
A fost însă și un comerciant, Costel Smău, mult mai tranșant: „Amenajați un loc, mutați-ne pe toți! De ce pe vremea lui Dumitru Pantazi s-a putut, ne-a lăsat să mâncăm o bucată de pâine? Pe timpul lui Grigore Crăciunescu s-a putut, al lui Rățoi s-a putut. Mai mult, a fost domnul viceprimar în piață, a spus bancuri, povești, că o să fie bine, că va aduce o capră cu trei iezi…” , a spus Costel Smău, soțul femeii care cu o săptămână în urmă își turnase diluant în cap la audiențe.
„Încercăm să găsim o soluție de relocare, pe un contract temporar. Vom căuta soluții“, a fost una din explicațiile primarului Marius Pintilie.
Viceprimarul Cristian Rățoi a susținut că se vor face propuneri de relocare, termenul de implementare avansat fiind de o lună de zile.
Orice explicație oferită de șefii Primăriei Municipiului Pașcani nu a fost pe placul lui Costel Smău, care nu s-a ferit să spună că pe timpul fostei administrații, era mai bine.
„Ne duceți pe toată lumea de nas! Aveți un an de zile și nu ați mișcat nimic în orașul ăsta! Spun oamenilor să meargă din poartă în poartă pentru noi alegeri. Oameni buni, mergeți din poartă în poartă! Nu face nimic și nu va face nimic. El este fixat pe comercianți din piață”, a acuzat comerciantul.
În tot acest timp, fosta conducere a municipiului nu a avut nici o intervenție pe marginea acestui subiect, preferând să susțină faptul că nu se dorește rezolvarea acestei probleme și demararea proiectului de modernizare a pieței.
Contactat astăzi telefonic, pentru a explica în ce măsură îndemnul către cetățenii municipiului de a ieși în stradă să răstoarne actuala putere este unul corect, Costel Smău a spus:
„Omul la nervi spune multe! Haideți să ne vedem și discutăm. Unde vreți. Știți ceva de contul ăla de pe facebook „Bârfa Pașcani”? Am niște informații că dumneavostră ați fi în spate. Oricum eu nu mă las. O să fac tot posibilul să o aflu și acea persoană o să o trag la răspundere!”
Contractele comercianților aflați în această situație au expirat de anul trecut, din perioada când Dumitru Pantazi încă ocupa funcția de primar. Nu este clar astăzi dacă comercianții au făcut solicitări de prelungire sau scoatere la licitație sau dacă Primăria i-a înștiințat la vremea respectivă că aceste contracte vor expira.



