RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Parlamentarii din județul Iași invitați la Pașcani de liderul sindicatului Învățământ Spiru Haret

Liderul Sindicatului Învățământ Spiru Haret a invitat toți parlamentarii din județul Iași vineri, 25 octombrie la Pașcani, pentru a discuta pe marginea revendicărilor cadrelor didactice și personalului auxiliar. Întâlnirea este programată la Liceul Teoretic Miron Costin, de la orele 10.00.

“Dorința este aceea de a prezenta parlamentarilor problemele și propunerile noastre”, ne-a declarat Mirel Pristavu, liderul Sindicatului Învățământ Spiru Haret.   

  

Sindicaliștii din învățământ vor modificarea legii educației, alocarea unui procent de 6% din PIB , precum și o lege specială pentru salarizarea cadrelor dicatice, cel nedidactic și personalul auxiliar.
 
Până la întâlnirea cu parlamentarii membrii sindicatului vor picheta joi Prefectura între orele 15.00 – 17.00. Dacă revendicările nu sunt soluționate din data de 1 noiembrie vor fi demarate forme de protest la nivel național, care pot culmina cu blocarea anului școlar.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Profesori pășcăneni în Italia la un stagiu de perfecționare

Oana

Record negativ la examenul de Bacalaureat. Localitatea unde niciun elev nu a promovat

Redacția

“Cu dor de Eminescu”, la Colegiul CF Unirea Paşcani

Ema Roman
Încarcă...