Cu câteva luni înainte de alegerile locale, administrația condusă de Dumitru Pantazi reînvie o serie de activități care se organizau an de an în mandatul lui Grigore Crăciunescu. Una dintre acestea este parada militară și masa festivă la care sunt invitați cetățenii municipiului de Ziua Națională, acțiuni de care Dumitru Pantazi nu a vrut să audă în acești ani de când este la conducerea municipiului.
Această activitate se va desfășura pe Esplanada din zona vale a municipiului, aflată acum în lucrări de investiții grație Planului Integrat de Dezvoltare Urbană. Ziua de 1 Decembrie va fi un prilej numai bun pentru actualul edil local să se laude cu reușitele sale, asta dacă va avea curajul să urce pe scenă.
Administraţia locală a stabilit programul manifestărilor cultural – sportive care se vor desfăşura începând cu luna septembrie şi până la sfârşitul anului. Este vorba despre opt acţiuni care vor avea loc în Paşcani, cu sprijinul mai multor parteneri. Sunt programate cursuri de prim ajutor, scrabble, diverse activităţi sportive și culturale. Proiectul urmează să fie dezbătut în ședința de Consiliul Local aferentă lunii august.
Toate acestea sunt destinate păşcănenilor şi nu numai, care vor da curs invitaţiei, în funcţie de interese şi preferinţe. Astfel că, dacă unii aşteaptă cu nerăbdare întrecerile la tenis sau crossul toamnei , cu siguranţă există persoane care vor dori să ia parte la cursuri de prim ajutor sau să fie voluntari în campania împotriva cancerului la sân.
Programul complex al activităţilor va fi dezbătut de către edili şi consilieri locali, în şedinţa de Consiliu Local aferentă lunii august. Pentru că totul va fi susţinut cu bani de la bugetul local, în dreptul fiecărei acţiuni apare necesarul şi bugetul care are valoarea totală de 191.553 lei.
Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României şi Revelionul vor fi cele mai costisitoare dintre evenimente, sau cel puţin asta arată sumele alocate pentru organizarea lor, şi anume 67.750, respectiv 40.300 lei.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


