De la 1 aprilie, beneficiarii de la Cantina Socială din Pașcani, se bucură de un meniu îmbunătățit, de când suma alocată zilnic pentru hrană, a fost majorată cu 50%.
Astfel, conform unei Ordonanțe de Guvern, de la 8 lei, cât era suma per meniu/zi, acum aceasta a crescut la 12 lei, schimbare vizibilă în pachetul zilnic primit de către asistați.
Vorbim despre faptul că s-au suplimentat preparatele din carne și s-au adăugat suplimente de seară, cum ar fi, batoane de brânză topită, conserve de pate și pachete de biscuiți. Cu alte cuvinte, în afară de hrana care li se dădea înainte, acum există și un supliment pentru seară în valoare de 3, 4 lei pe zi.
“Astăzi, în afară de felul întâi și doi, le-am dat și câte o brânză topită și un pachet de biscuiți. Desigur între zile mai există și diferențe. Într-o zi poate fi de 11 lei, iar în alta de 13 lei. În buget avem o sumă trimestrială și una lunară dar noi trebuie să ne echilibrăm pe cea trimestrială. Nu avem cum să ne abatem, să le luăm sau să le dăm mai mult. Asistații sunt mulțumiți de această schimbare”, ne-a declarat Mihai Miron, directorul Cantinei Sociale din Pașcani.
Și ca să înțelegem cum stau lucrurile, acesta ne-a arătat meniul pregătit pentru ziua de azi, alcătuit din: mâncare de cartofi cu pulpe de pasăre, ciorbă de fasole cu oase garf, pâine, un baton de brânză topită și un pachet de biscuiți.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}