NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Palmă dată Iaşului. Şeful judeţului, numit „gornist“ de către ministrul Dragnea


Război al declaraţiilor dintre vicepremierul Liviu Dragnea, aflat la Iaşi, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei. Aceştia s-au acuzat reciproc de minciună pe tema alocărilor de fonduri pentru înlăturarea pagubelor provocate de inundaţii.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei publice a declarat în cursul zilei de sâmbătă că şeful CJ Iaşi a minţit când a spus că Guvernul a discriminat Iaşul atunci când i-a alocat doar 100.000 de lei pentru pagubele inundaţiilor.

Viceprim-ministrul a susţinut că reprezentanţii de la CJ Iaşi au primit atât cât au solicitat, documentele trimise de ei fiind incomplete. „Eu m-am cam săturat de gorniştii ăştia de la PNL. Realitatea este cu totul alta: nu au fost în stare să trimită un proiect de hotărâre de guvern prin care să alocăm aceste sume. Am alocat sume la toate judeţele de unde au venit documentele făcute aşa cum e prevăzut în legislaţie. Solicitarea care a venit de la CJ Iaşi pentru proiectul de hotărâre de guvern a fost pentru 100.000 de lei. Atât au cerut, atât au primit“, a precizat Liviu Dragnea.

Vicepremierul a anunţat că Prefectura pregăteşte acum un nou proiect, pentru ca Iaşul să primească toate sumele necesare. „Este păcat că se foloseşte orice prilej pentru a minţi şi pentru a da informaţii care nu au absolut nicio legătură cu realitatea. Mai mult decât atât, ar fi important pentru fiecare preşedinte de CJ, inclusiv pentru domnul Adomniţei, să fie mai puţin cu mâna pe claxon şi mai aplecat către realitate şi către lucrurile care trebuie realizate“, a mai declarat Dragnea.

Replica lui Adomniţei

În replică, şeful CJ l-a acuzat la rândul său pe Dragnea de minciună. Cristian Adomniţei a amintit că Iaşul a primit doar 100.000 de lei deşi valoarea totală a pagubelor raportată de Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se ridică la 25 de milioane de lei.

„Suma de 100.000 de lei e o bătaie de joc la adresa ieşenilor, fiind o decizie politică a Guvernului, şi ajunge pentru reparaţiile a 500 de metri de drum comunal şi refacerea unui kilometru de şanţ. Prin comparaţie, judeţul Vaslui a primit 17,3 milioane de lei, judeţul Botoşani 14,2 milioane de lei, iar judeţul Vrancea 6 milioane de lei, deşi pagubele erau cel puţin la fel de mari şi în judeţul nostru“, a precizat Adomniţei, care a mai subliniat că documentele care au stat la baza alocării de fonduri au fost întocmite chiar de Guvern, nu de Consiliul Judeţean.

„Fundamentarea Hotărârii de Guvern s-a făcut pe baza raportului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, nu pe propunerile consiliilor judeţene. Reamintesc faptul că valoarea pagubelor în judeţul Iaşi a fost de 25 de milioane de lei, lucru care arată că Guvernul ignoră, din nou, nevoile ieşenilor“, a întărit şeful CJ.

Dragnea a împărţit la ţară grădiniţe, cămine şi dispensare

Viceprimierul Liviu Dragnea a vărsat sâmbătă o parte din „tolba“ cu promisiuni cu care a venit la Iaşi în comunele Erbiceni şi Lungani, pe care le-a vizitat. Venit în Iaşi pentru a participa şi la nunta de la Castel, ministrul Dezvoltării a făcut şi o vizită de lucru în cele două comune ieşene, unde a promis că va aloca fonduri pentru mai multe proiecte, de la reţele de apă şi canal, cămine culturale sau unităţi de învăţământ. Prima oprire a fost la Erbiceni, unde vicepremierul a semnat un contract de finanţare pentru construcţia unei noi grădiniţe, clădirea actuală aflându-se într-o stare degradată. Investiţia pentru noul sediu se ridică la 100.000 de lei, însă Dragnea a semnat pentru alocarea unei prime tranşe de fonduri, de 50.000 de lei, pentru demararea lucrărilor.

„Sper ca procedurile de licitaţie să se desfăşoare cât de repede şi să nu fie contestaţii, ca să înceapă efectiv lucrarea şi să puteţi cheltui banii. Dacă îi cheltuiţi pe toţi până la sfârşitul anului şi vă mai rămâne timp, mai alocăm bani. Important e ca, într-un termen foarte scurt, copiii să aibă un sediu nou de gradiniţă“, a declarat Liviu Dragnea.

Ministrul a mai spus că a decis să finanţeze şi construcţia unui cămin cultural la Erbiceni, extinderea alimentării cu apă şi a canalizării, precum şi construcţia unui dispensar. Vicepremierul a anunţat că pe amplasamentul actualei grădiniţe urmează să fie construită o sală de sport pentru cei mici.

După ce a primit mulţumiri şi plecăciuni de la primarul comunei, Liviu Dragnea s-a deplasat în Lungani, pe motiv că localitatea este una dintre cele mai sărace din ţară şi trebuie identificate soluţii pentru dezvoltarea sa. După o discuţie amănunţită cu primarul comunei, care s-a prezentat surprinzător de îmbujorat şi cu privirea tulbure, ministrul a anunţat că va ajuta localitatea să primească bani de la Guvern pentru a cumpăra terenul şi sediul primăriei, o casă boierească care a fost revendicată şi obţinută recent în instanţă. Proprietăţile ar costa în jur de 50.000 de euro.

„După această operaţiune vom include reabilitarea sediului Primăriei, pentru că este o clădire extrem de bine realizată ca arhitectură. Nu am fost de acord să se construiască un sediu nou pe acest teren“, a precizat Liviu Dragnea.

Vicepremierul i-a mai spus primarului că-l aşteaptă la minister săptămâna viitoare pentru a semna contractul de finanţare pentru alimentarea cu apă a comunei şi a anunţat că urmează să finanţeze construcţia a două corpuri de grădiniţă, asfaltarea drumului de 4 kilometri dintre Lungani şi Zmău şi că va achita datoriile acumulate de primărie anul acesta, care se ridică la 400.000 de lei.

„Exerciţiu pentru traseişti“

Toate aceste promisiuni au fost catalogate de liberalii din Iaşi drept dovada facturării traseismului politic. „Vizitele în cele două comune au fost un exerciţiu de tip pesedist pentru a demonstra aleşilor că cei care apelează la traseism sunt plătiţi imediat, plata se face, se facturează. Ironia sorţii este că, deşi Lunganiul şi-a pierdut şi sediul, Dragnea a înşirat proiectele şi banii. Este ridicol şi indecent în acelaşi timp“, a declarat ieri Alexandru Muraru, vicepreşedinte al PNL Iaşi.

sursa www.ziaruldeiasi.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Advertisements

Related posts

Primăria Paşcani caută firmă de consultanţă şi asistenţă pentru fuziunea dintre PSA şi EcoSalubritate

Ema Roman

Ziariștii scoși din sala unde primarul discută despre creșterea prețului apei, investiții pe hârtie și disponibilizări de personal

Marius Parteni

Liderul opoziției locale trage un semnal de alarmă:„Pașcaniul se depopulează!Pleacă lumea din oraș! Domnule, pleacă mulți, mulți! Pleacă repede!Pleacă familii, pleacă bunici care se duc la cei plecați în străinătate”

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site