Fostul premier Ludovic Orban susţine că nu a fost implicat în achiziţiile făcute de compania UNIFARM sau de Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) în perioada pandemiei, amintind că nu el sau Ministerul Finanţelor din perioada guvernului condus de el au făcut numiri la conducerile celor două instituţii. Totodată, Orban mai spune că nu a fost solicitat să se prezinte la DNA şi că nici nu ar fi motive, în opinia sa, să fie chemat pentru a da explicaţii cu privire la achiziţiile de materiale sanitare sau echipamente.
„E o temă care a apărut recurent, sunt şi canale media care tot populează spaţiul public cu tot felul de astfel de teme. Dar nu am fost chemat la DNA şi, dacă mă întrebaţi pe mine, nu există niciun fel de motiv ca eu să fiu chemat la DNA, să fiu obiectul vreunui dosar”, a declarat Ludovic Orban duminică seară, la Realitatea Plus.
Acesta susţine că stenogramele care au apărut în spaţiul public nu îl „privesc” şi nu au legătură cu el.
„Eu nu m-am implicat în niciun fel în ceea ce priveşte procedurile de achiziţii. Implicarea pe care am avut-o, nu numai eu, ci şi alţi miniştri,
» Citește continuarea pe pagina autorului


