RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Oamenii care salvează vieți în timpul liber, fără plată, alături de lucrătorii ISU

Programele de voluntariat de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență sunt un magnet pentru cei cu spirit salvator. La Iași, de exemplu, va debuta luna aceasta proiectul „Salvator din pasiune”. 

An de an, reprezentanții Inspectoratelor pentru Situații de Urgență îi așteaptă pe toți cei dornici să li se alăture salvatorilor și să acumuleze experiență. Anul acesta, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) din Iaşi caută din nou voluntari. Din 22 octombrie, debutează un nou ciclu de pregătire în cadrul proiectului „Salvator din pasiune”.

Cei interesaţi pot participa la misiunile ISU, pot acumula experienţă şi chiar se pot angaja în acest domeniu. Ștefana Bârlădeanu și Crina Neagu se numără printre voluntarii care s-au alăturat echipei ISU Iași în ultimii ani. Fac acest lucru din pasiune și au ajuns la un nivel ridicat de pregătire.

Sunt salvator din pasiune din anul 2018. De mică mi-am dorit să ajut oamenii, iar acest proiect mi-a dat șansa să pot realiza asta. Pe parcursul acestor ani, am dobândit cunoștințe care m-au ajutat, iar colegii m-au ajutat să mă dezvolt atât profesional, cât și psihic. Am ajuns la nivelul în care pot înlocui, cu ușurință, un salvator care poate fi pus pe o altă mașină de stingere”, spune Ștefana Bârlădeanu, voluntar.

  

continuare pe adevarul.ro

Related posts

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Vremea în România până pe 23 iunie

Redacția

Închisoare de la 1 la 5 ani dacă nu plătești impozitul și contribuțiile. Ce prevede un nou proiect de OUG

Redacția

A început montajul stâlpilor de iluminat pe zona centrală a Pașcaniului

Răzvan Grecu
Încarcă...