RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
EvenimentLocal

O nouă ediție ”Festovleac” aduce tradiția și culoarea toamnei la Pașcani

Sâmbătă, 18 octombrie 2025, începând cu ora 11:00, Impark Zone Pașcani va găzdui o nouă ediție a îndrăgitului Festival-concurs județean „FESTOVLEAC”, un eveniment care îmbină frumusețea tradițiilor românești cu energia tinerilor și spiritul comunitar.

Festivalul, înscris în Calendarul Activităților Educative Județene 2025, este organizat de Școala Gimnazială Specială Pașcani și Colegiul Tehnic CF „Unirea” Pașcani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și Primăria Municipiului Pașcani.

La ediția din acest an vor participa peste 300 de elevi și profesori din Pașcani și localitățile învecinate, care vor aduce în fața publicului standuri cu dovleci sculptați, ateliere interactive, meșteri populari, expoziții gastronomice tradiționale și momente artistice reunite sub tema „Moștenirea noastră”.

Vizitatorii vor putea admira și expoziția „Gospodăria țărănească”, o reconstituire autentică a universului satului românesc de altădată, dar și cântece și dansuri populare pregătite de elevii participanți, care vor transforma spațiul Impark Zone într-o adevărată scenă a tradiției românești.

  

Evenimentul va fi îmbogățit de prezența tinerilor voluntari din zece țări, care vor aduce o notă interculturală prin momente-surpriză pregătite special pentru participanți, transformând festivalul într-o punte între culturi și generații.

Related posts

Un tânăr din Pașcani campion național U14 la rugby, cu echipa Șoimii București!

Redacția

Un fost editor de imagine al postului tv Actualitatea TV a fost premiat la Fresh Film Fest din Praga

Răzvan Grecu

Se cere demisia șefului ApaVital S.A. și a comunicatorului Vlasie

Marius Parteni
Încarcă...