Un copil a găsit o bucată de craniu uman și a dat alarma. Mai multe echipaje de poliție au ajuns în zonă . A fost deschisă o anchetă, iar acum se așteaptă rezultatele unor analize de specialitate, pentru a se stabili cum a ajuns bucata de craniu acolo și cui aparține.
Zilele trecute, un câmp din comuna Răchiteni a fost împânzit de autorități după ce un puști în vârstă de 15 ani a dat zvon că o bucată de craniu a fost găsită în zonă. Imediat polițiștii au mers să vadă despre ce este vorba.
„Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe un câmp din comuna ieșeană Răchiteni au fost găsite rămășițe umane. Se fac verificări pentru a se stabili cu exactitate cum au ajuns acestea acolo”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Reporterii BZI au discutat cu locuitorii din zonă. Aceștia spun că nu își explică cum au ajuns bucățile de craniu pe câmp.
„Nu știu cum au ajuns acolo, nu mi-a venit să cred prima dată, am crezut că sunt de animal oasele, nu de om. De la noi nu cred că sunt, or fi fost aduse”, a spus un localnic.
Cum au ajuns rămășițele umane pe câmp
Totuși, ar putea exista o explicație. În zona Răchiteni, în anul 2008 a fost o inundație care a afectat mai multe case și cimitirul din zonă.
„A fost o inundație în anul 2008 și a fost afectat cimitirul. O parte dintre morminte au fost strămutate”, a precizat o sursă din cadrul anchetei.
Totuși, este ciudat faptul că timp de 12 ani rămășițele umane nu au fost găsite și au apărut chiar acum. Anchetatorii trebuie să stabilească cui aparțin acestea și, mai ales, dacă la mijloc este vorba despre vreo infracțiune.
„Fragmentele au fost ridicate și duse la Institutul de Medicină Legală (IML) Iași pentru a fi analizate”, au mai precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Specialiștii de la Institutul de Medicină Legală (IML) vor stabili cam ce vechime au rămășițele și pot stabili cu aproximație ce vârstă avea persoana care a decedat.