News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Nou record mondial al alpinistului nepalez Kami Rita Sherpa: 30 de ascensiuni pe Everest

Alpinistul nepalez Kami Rita Sherpa a ajuns miercuri pentru a 30-a oară pe vârful Everest, doborându-şi propriul record de ascensiune pe cel mai înalt munte din lume.

“Kami Rita a ajuns pe vârf în această dimineaţă (miercuri). El a stabilit un nou record de 30 de ascensiuni pe Everest”, a declarat pentru AFP Mingma Sherpa de la Seven Summit Treks, informează Agerpres.

Ghid montan de peste 20 de ani, Kami Rita Sherpa a urcat pentru prima dată pe vârful Everest, la o altitudine de 8.849 de metri, în 1994. La vremea respectivă, scopul a fost o expediţie comercială.

De atunci, el a escaladat cel mai înalt munte din lume aproape în fiecare an, însoţindu-i pe clienţi.

  

“Sunt mulţumit de acest record, însă recordurile sunt în cele din urmă doborâte”, a declarat Kami Rita Sherpa pentru AFP la 12 mai, după ce a ajuns pentru a 29-a oară pe vârful Everest.

“Faptul că ascensiunile mele ajută Nepalul să fie recunoscut în lume mă face şi mai fericit”, a spus şerpaşul.

În 2023, el a urcat de două ori pe vârful Everest, realizând de fiecare dată un nou record, după ce a fost depăşit de un alt ghid,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Tânăr arestat, după ce a batjocorit un copil, l-a filmat în “ipostaze compromițătoare”, apoi a distribuit imaginile

Redacția

Primul termen în apel al dosarului „Colectiv” va avea loc la toamnă. Ce se va întâmpla la prima înfăţişare

Redacția

​Secretar de stat din Finanțe, susținător al cotei progresive: Cred că o regândire a sistemului de impozitare din România este necesară

Redacția
Încarcă...