NATO este pregătită să consolideze securitatea în Arctica şi în Groenlanda, în cadrul unei posibile noi misiuni, şi aşteaptă de la nivel politic instrucţiuni în acest sens, a declarat joi presei comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR) şi al Comandamentului European al Armatei SUA, generalul Alexus G. Grynkewich, potrivit AFP, transmite Agerpres.
„Nicio planificare nu a fost iniţiată deocamdată, dar suntem pregătiţi”, a spus generalul american, vorbind cu presa la sediul NATO. „Nu am primit nicio instrucţiune politică pentru a avansa. Desigur, avem cunoştinţă de discuţiile pe acest subiect şi, prin urmare, analizăm modul în care ne-am putea organiza”, a adăugat generalul Alexus G. Grynkewich.
O misiune a NATO, după modelul celor lansate în Marea Baltică sau pe flancul estic al Alianţei, este una dintre opţiunile luate în considerare pentru a consolida securitatea în Arctica, unul dintre motivele pentru care preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat dorinţa de a anexa Groenlanda.
După săptămâni de declaraţii agresive în care a ameninţat cu anexarea Groenlandei, chiar prin forţă dacă Danemarca refuză să o vândă, Trump a promis miercuri, în discursul susţinut la Forumul Economic Mondial de la Davos, că nu va recurge la forţă pentru a anexa Groenlanda şi de asemenea şi-a retras ameninţarea că va impune taxe vamale ţărilor europene care susţin în faţa lui Danemarca şi Groenlanda,
» Citește continuarea pe pagina autorului


