Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, afirmă că, după ”un an complicat” din punctul de vedere al securităţii, anul care a început va aduce noi ”provocări”. Întrebat dacă va fi război şi în România, ministrul Apărării răspunde negativ, explicând că ”avem garanţii de securitate pe care România nu le-a mai avut până acum”, relatează News.ro.
”A fost un an complicat din punct de vedere securitar, pe care îmi place să cred că România l-a trecut cu bine. Într-adevăr, vor fi provocări (…) sunt lucruri care ţin de efectele invaziei neprovocate şi profund ilegale pe care Rusia a făcut-o împotriva unui stat suveran, împotriva Ucrainei, iar România, ca parte a celei mai puternice alianţe politico-militare, şi-a adus contribuţia la menţinerea unui climat de stabilitate şi de pace şi în zonă, dar şi în ţara noastră”, a declarat Angel Tîlvăr, într-un interviu acordat Antena 3 şi difuzat marţi seară.
Întrebat dacă va fi război şi în România, ministrul Apărării a răspuns negativ.
”Nu. Nu, pentru că avem garanţii de securitate pe care România nu le-a mai avut până acum. Pe de altă parte, cred că facem ceea ce trebuie şi din punct de vedere politic, şi din punct de vedere militar pentru ca acest lucru să nu se întâmple.
» Citește continuarea pe pagina autorului


