News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Ministerul Dezvoltării: Podul de la Luțca nu putea fi dat în folosință deoarece lucrările nu sunt finalizate și recepționate

Lucrările podul de la Luțca, care s-a prăbușit joi, „nu sunt finalizate și recepționate, așadar, obiectivul nu putea fi dat în folosință”, afirmă, într-un comunicat, Ministerul Dezvoltării.

Potrivit sursei citate, „obiectivul de investiții nu a fost finalizat, întrucât nu a fost transmis Procesul Verbal de Recepție la Terminarea lucrărilor”.

Ionuț Arsene a afirmat și el că recepția podului de la Luțca, care s-a prăbușit joi, nu a fost finalizată de către Consiliul Județean Neamț iar acesta era „încă în administrarea constructorului”, dar nu a precizat nimic în ceea ce privește decizia de deschidere a circulației.

Reabilitarea podului pe DJ 207 A km 6+591, peste râul Siret, la Luțca (jud. Neamț) se realizează prin Programul Național de Dezvoltarea Locală (etapa a II-a).

  

Conform contractului de finanțare încheiat între Ministerul Dezvoltării și Consiliul Județean Neamț, valoarea finanțării, alocată prin PNDL, este de 7.374.449,36 lei, sumă din care MDLPA a decontat 7.295.280,58 lei (au mai rămas de decontat 79.168,78 lei).

Încheierea contractului pentru execuția efectivă a lucrărilor se face între autoritatea contractantă (în acest caz, Consiliul Județean Neamț) și firma responsabilă cu proiectarea și execuția lucrărilor.

Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni (începând cu data de 23.07.2020),

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Cîţu: „Cred că sunt şanse mult mai mari să revenim la guvernare cu USR decât cu un guvern minoritar”. Ce spune despre numirea lui Nelu Tătaru la Sănătate

Redacția

Cluj: Bărbat de 35 de ani internat la Secţia de Psihiatrie a căzut de la etajul 1 al unităţii medicale

Redacția

Vești bune de la NASA: Contact reluat cu sonda Voyager 1, aflată la 24 miliarde de kilometri depărtare de Pământ

Redacția
Încarcă...