RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Regional

Meteo, 14-20 septembrie | Vreme frumoasă, dar în unele zone toamna își arată primele semne

Începutul săptămânii aduce vreme caldă pentru această dată, mai ales în vestul și sudul țării, iar ploile vor lipsi. 

Urmează o noapte rece în depresiuni unde minima va coborî până la 8 grade, iar în zori vor fi condiții de ceață. În restul teritoriului, cerul va fi variabil și doar vântul se va intensifica la munte, pe litoral și în regiunile estice.

Cald va fi și în zilele următoare în majoritatea zonelor, iar la câmpie, temperaturile vor atinge 32… 33 de grade. Cerul va fi mai mult senin și doar vântul va sufla cu putere în regiunile sudice. Ploile vor lipsi până joi seară, atunci când vor fi condiții pentru averse cu tunete și fulgere în vestul, nordul și în centrul țării.

Tot la mijlocul săptămânii, vântul se va intensifica în regiunile estice.

  

La munte vremea va fi frumoasă și caldă. Ploile vor lipsi, iar vântul va sufla cu putere pe creste. Atmosfera va fi plăcută până joi seară, atunci când, local, vor fi averse cu tunete și fulgere, iar temperaturile vor pierde câteva grade în masivele nordice. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață pe văi și în depresiuni.

La mare, vremea se menține frumoasă și caldă până la mijlocul săptămânii. Temperaturile vor tinde spre 30 de grade Celsius, iar apa mării va avea 24 de grade. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări trecătoare ziua.

digi24

Related posts

Botez refuzat pentru că părinții nu sunt cununați, iar nașii bătrâni

Redacția

Băiat dispărut într-un iaz din Ștefănești. Scafandri din Iași și Suceava, solicitați în misiune

Redacția

Ieşenii, campioni la părăsit ţara. Suntem pe locul al doilea la nivel național.

Carmen Bălăceanu
Încarcă...