Conf dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru, a explicat că metapneumovirusul uman nu este un virus nou şi că acesta este întâlnit de mai mulţi ani. Medicul a explicat că acesta nu pune în pericol nici copiii, nici pe părinţii acestora, transmite News.ro.
”Noi, medicii pediatrii, suntem familiarizaţi cu metapneumovirusul uman, deoarece el este undeva în poziţiile 3-4 ca frecvenţă (…) Într-un studiu românesc, remarcabil, în urmă cu mai mult de 10 ani, în care au fost studiaţi copii spitalizaţi cu boli respiratorii grave, la noi în spital şi la colegii de la Spitalul Grogore Alexandrescu, studiu coordonat de Institutul Cantacuzino, metapneumovirusul uman era pe locul trei ca frecvenţă. Deci noi chiar nu am fost surprinşi de această veste, era de aşteptat ca iarna să fie o creştere a frecvenţei”, a declarat Mihai Craiu, joi seară, la Medika TV.
Craiu a adăugat că în spitalul în care lucrează sunt copii internaţi cu afecţiuni respiratorii, dar că acestea nu sunt catastrofale, deşi sunt produse de metapneumovirusul uman.
”Noi, în momentul ăsta, avem în spital copii cu afecţiui respiratorii în niciun caz catastrofale, care sunt produse de metapneumovirusul uman. Şi am avut întotdeuna. Dealtfel o publicaţie a noastră,
» Citește continuarea pe pagina autorului


