NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Medicamentul care poate provoca ADHD copiilor ai căror mame îl folosesc în timpul sarcinii

Femeile care iau paracetamol în timpul sarcinii au mai multe şanse să nască un copil cu probleme comportamentale, potrivit unui studiu recent.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Bristol au găsit o legătură între femeile însărcinate care utilizează analgezice şi dezvoltarea fătului. Conform acestora, bebeluşii care au fost expuşi la consumul de paracetamol, riscă să devină, după naştere, hiperactivi sau pot avea probleme emoţionale, informează digi24.ro. Până acum, paracetamolul era un medicament sigur pentru femeile însărcinate şi se considera că acesta nu are efecte adverse asupra dezvoltării fetusului. Însă, conform unor studii recente, analgezicele, inclusiv paracetamolul, pot dăuna dezvoltării fătului. Cocluziile studiului au la bază un eşantion de 14.000 de copii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 11 ani. Folosind un chestionar, oamenii de ştiinţă au testat memoria, IQ-ul, comportamentul şi situaţia şcolară şi apoi au comparat rezultatele cu frecvenţa cu care mamele lor au luat paracetamol în perioada de sarcină dintre 18 şi 32 de săptămâni. Experţii au descoperit o „legătură cauzală” între consumul de paracetamol şi probleme de comportament ale copiilor, inclusiv hiperactivitate şi deficitul de atenţie (ADHD – tulburarea de deficit de atenţie şi hiperactivitate). Efectele au fost mai puternice când copii aveau trei ani, dar s-au diminuat atunci când aceştia au crescut şi au terminat clasa a patra. Potrivit analizei, băieţii sunt mai predispuşi la aceste afecţiuni, în comparaţie cu fetele. Acest studiu va îndemna medicii să recomande femeilor însărcinate doze mai mici de paracetamol în timpul sarcinii. Anumite studii au legat analgezicele chiar de astm, infertilitate şi autism.

sursa www.adevarul.ro

loading...
Advertisements

Related posts

Iașul reia intervențiile medicale aeriene. A sosit noul elicopter SMURD

Redacția

Vă dor articulațiile noaptea sau dimineața? Nu ignorați acest simptom, mergeți neapărat la medic!

Redacția

Prefectul Județului și DSP Iași, anchetă la Pașcani, la solicitarea Actualitatea Tv în cazul decesului copilului de la Liceul ”Nicolae Iorga”

Marius Parteni

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site