News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Liftul întârzie finalizarea investiției la Bibliotecă! Noul sediu va fi inaugurat în februarie, susțin reprezentanții Primăriei

Luna februarie 2018 – noul termen pentru finalizarea sediului în care va funcționa Biblioteca Municipală.  Asta au anunțat reprezentanții Primăriei astăzi, la câteva luni după vechiul termen care nu a fost respectat din cauza unor probleme tehnice.

 

Liftul este cel care întârzie finalizarea investiției, spun șefii municipalității. Ascensorul a fost montat însă nu și pus în funcțiune.

  

“În mare parte, lucrările au fost încheiate. Mai sunt câteva remedieri. Partea cea mai importantă este punerea în funcțiune a liftului care a fost construit. Avem nevoie de cei de la ISCIR (Inspectia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat). Noi sperăm ca undeva în luna februarie să încheiem în totalitate acest proces de modernizare, a precizat Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al Primăriei Pașcani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Pașcani.

Biblioteca Municipală va funcționa în blocul G1B, situat vizavi de Primărie. Sediul are o suprafață de 478 mp, construcție realizată de SC Apollonia Construct SRL – SC AdyVas SRL din Roman, cu subcontractații I.F.M.A București SA Mogoșoaia și SC Axtel Network, din Roman. Valoarea contactului se ridică la suma de 600.000 lei fără TVA.

Related posts

RAGCL sufocată de cereri pentru lucrări de branşamente separate

Ema Roman

Se montează iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă!

Marius Parteni

Meteorologic batem record dupa record. 2700 informari de vreme rea in ultimele 3 luni

Redacția
Încarcă...