
Licitația pentru locurile de parcare din zona Vale, anunțată inițial pentru această toamnă, a fost amânată, iar cetățenii vor trebui să mai aștepte până când Primăria va avea un angajat dedicat compartimentului de transport.
Primarul a explicat că, odată completat personalul, responsabilitățile legate de parcări, semne de circulație, avize și mobilitate urbană vor fi centralizate în fișa de post a compartimentului de transport, ceea ce ar trebui să facă gestionarea mai eficientă.
Potrivit oficialului, concursul pentru ocuparea postului a atras șase candidați, iar autoritățile estimează că în scurt timp va fi selectată o persoană potrivită.
„Da, nu am reușit să ne ținem de grafic cu asta. Mi-aș fi dorit să fi terminat până acum, însă un salariat de la Gospodăria Comunală a avut dispoziție să preia piața, cel care se ocupa de parcări, deci a avut două luni de pauză aici. Acum se va întoarce pentru a continua cu subiectul parcărilor, care oricum va fi preluat de noul salariat de la Primărie în momentul în care vom avea un angajat la compartimentul de transport. Partea de avizare, parcări, semne de circulație și tot ce ține de mobilitatea în municipiul Pașcani va fi inclusă în fișa de post a compartimentului de transport.
Probabil că vom avea un salariat din săptămâna viitoare. Sperăm! De data aceasta avem candidați înscriși la concurs; din cei șase, se va găsi unul potrivit. Astfel, vom avea o persoană care se va ocupa exclusiv de mobilitate, transport, parcări, semne de circulație și avizele de la Rutieră. Sperăm că va fi mai ușor și pentru noi”, a transmis primarul Marius Pintilie, în cadrul conferinței de presă săptămânale.
Până la ocuparea postului, lansarea licitației pentru locurile de parcare din zona Vale rămâne amânată. Primăria promite că va informa publicul imediat ce procedura va putea fi reluată.



