RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Comunicate de Presă

AUR demonstrează pe zi ce trece că nu vrea să facă decât circ în Parlament (P)

A devenit o obsesie pentru acest partid să depună moțiuni simple împotriva miniștrilor social-democrați. Acum AUR a depus moțiuni împotriva miniștrilor de la Transport și Energie, două ministere care au făcut și fac performanță sub conducerea colegilor noștri Ciprian Șerban, respectiv Bogdan Ivan.

Doar câteva borne din activitatea celor doi miniștri:

· Ritmul lucrărilor de pe A7 se menține ridicat, urmând să fie dați în circulație noi kilometri în perioada următoare

· A7 va fi gata anul viitor, de la Ploiești și până la Pașcani

  

· A8 face pași importanți, atât pe tronsoanele montane, cât și în județul nostru

· Podul de peste Prut de la Ungheni se construiește în ritm alert

· Aproape 400 de km din cei 1.300 km de autostradă și drum expres au fost construiți în mandatul fostului ministru, Sorin Grindeanu

· Ministrul Bogdan Ivan a reușit ceea ce toată lumea spunea că e imposibil: să mențină în activitate termocentralele din România peste termenul impus de USR în PNRR

Sunt convins că miniștrii PSD vor demonta prin activitatea de până acum și cea viitoare- bucată cu bucată – toate afirmațiile populiste ale celor de la AUR!

Related posts

Nicolae Ciucă, candidatul PNL la Președinția României (P)

Redacția

Deputat Sorin Năcuță: ”România traversează o perioadă economică complicată. În acest context, consider că este esențial ca măsurile ce vor fi adoptate să fie echilibrate, realiste și sustenabile”

Redacția

Degajarea zăpezii și a țurțurilor

Redacția
Încarcă...