RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Legea pentru prevenirea și combaterea terorismului, modificată. Atribuții noi pentru șeful SRI

Preşedintele a promulgat actul care modifică Legea privind prevenirea şi combaterea terorismului. Inițiativa permite directorului SRI să aprobe executarea intervenției contrateroriste, când nu este posibilă întrunirea CSAT, în cazul iminenţei producerii unor victime.  

FOTO Administrația Prezidențială

FOTO Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a semant decretul pentru promulgarea modificării Legii privind prevenirea şi combaterea terorismului. Actul normativ are ca obiect de reglementare transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei (UE) 2017/541 a Parlamentului European şi a Consiliului privind combaterea terorismului, prin modificarea şi completarea Legii nr. 535/2004, arată motivarea proiectului. 

  

Activități specifice pentru mai multe niveluri de alertă

Legea prevede adăugarea de activităţi specifice fiecărui nivel de alertă teroristă din cadrul Sistemului Naţional de Alertă Teroristă și activităţi pe linia organizării şi executării misiunilor de intervenţie antiteroristă pe coordonatele tactică, pirotehnică şi CBRNe, în cadrul atribuțoolor specifice pe linia prevenirii terorismului. 

O altă modificare constă în schimbarea prevederilor în cazul articolului 11. Mai exact, se modifică litera b, având următorul cuprins: „intervenţia antiteroristă, anterior sau în situaţia iminenţei producerii unui act de terorism, şi, respectiv, intervenţia contrateroristă, când se desfăşoară ori s-au produs acte de terorism”. 

În cadrul articolului este introdusă și litera d),

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Ciolacu promite că face publice diplomele de studii după alegeri: „Şi eu m-am minunat de note”

Redacția

Dovezi pentru teoria lui Stephen Hawking despre găurile negre ar fi fost găsite pe Pământ

Redacția

Cum vede Băsescu anunțul lui Iohannis pentru NATO: „În mod obligatoriu trebuie să fie reacții de la șefii de stat și de Guvern. Să nu rămână tăcuți”

Redacția
Încarcă...